Google renunță la aplicația de care nimănui nu i-a păsat

Google renunță la aplicația de care nimănui nu i-a păsat
11:40 13.09.2018

Google a făcut mai multe experimente cu aplicații de-a lungul timpului, iar unele dintre ele au eșuat; cel mai recent exemplu e nesurprinzător.

Acum aproximativ patru ani, oamenii de la Google care se ocupau de Gmail au venit cu o nouă aplicație. Ciudat era faptul că era tot o aplicație de mail, pe care ai cunoscut-o, probabil, sub numele de Inbox.

În mare, Inbox era cam la fel ca Gmail și funcționa, firește, cu aceeași adresă de mail. Totuși, din punct de vedere al experienței de utilizare, conform lui Sundar Pichai, Inbox a fost ”creat pentru a se concentra pe ceea ce contează”.

Aplicația a fost creată îndeosebi pentru telefoane mobile și venea cu unelte care să ofere eficiență printre mailuri.

Inbox a fost un câmp de teste pentru Gmail de-a lungul anilor. Majoritatea funcțiilor oferite de Inbox au ajuns, mai devreme sau mai târziu, și în Gmail. Tocmai de aceea, nu ar trebui să surprindă pe cineva că Google a luat decizia de a renunța la aplicație. Aceasta va fi închisă complet la finalul lui martie 2019.

Foloseam deja Gmail când a apărut Inbox, iar noua aplicație mi s-a părut doar o recurență. Am încercat-o și chiar am crezut că ar putea fi un înlocuitor pentru Inbox. Privind retrospectiv, mă bucur că n-am prins prea mult drag de aplicație, doar ca să aflu câțiva ani mai târziu că dispare.

Alții au înlocuit Gmail cu Inbox tocmai pentru că voiau să scape de aplicația clasică de mail. Pentru ei, vestea va fi ceva mai greu de digerat. Oricum, Google nu pierde foarte mult, poate doar acest teren de teste pentru noi funcții. Evident, asta nu înseamnă că Gmail nu va mai veni cu noutăți pentru utilizatori.

loading...