25 sept. 2018 | 10:11

Google Discover încearcă să ghiceasă mai bine ce vrei să vezi pe internet

ACTUALITATE
Google Discover încearcă să ghiceasă mai bine ce vrei să vezi pe internet

Google are o serie stufoasă de informații despre tine și încearcă să profite de toate în pagina sa principală. Cu Google Discover, vei vedea mai multe linkuri cu care ai putea fi tentat să interacționezi.

Google are o afinitate pentru ideea de rebranding. De-a lungul anilor, a schimbat numele pentru multe dintre serviciile online pe care le oferă. Cea mai recentă dovadă a acestui trend ține de transformarea Google Feed în Google Discover. Motivația pentru schimbarea de nume are legătură cu faptul că, în opinia oficialilor din Mountain View, Discover reflectă mai bine misiunea pe care o are fluxul de informații pe care le vezi când intri pe Google. Practic, te ajută să descoperi conținut proaspăt, informații interesante și lucruri de care îți pasă.

Dacă vrei să profiți la prima mână de Google Discover, instalează-ți aplicația Google pentru Android sau iPhone. În principiu, același set de informații suplimentare ar trebui să fie disponibile și în pagina principală de mobil Google.com, doar că s-ar putea să mai dureze câteva zile.

Ca să înțelegi mai bine de ce vezi anumite tipuri de știri, acelea vor fi precedate de un mic antet cu o explicație pe marginea alegeri subiectului. Dacă te încântă rezultatele ieșite din algoritmul Google, poți începe să urmărești un domeniu pentru a primi mai multe știri din ”același film”. Reversul este de asemenea valabil, dacă îți dorești mai puține știri pe un subiect.

Va fi interesant de observat modul în care noul Google Discover va introduce clipuri video care ți s-ar putea potrivi în fluxul informațional. În plus, te vei confrunta cu articole vechi, dar va fi vorba de editoriale interesante care sunt noi pentru tine, deoarece nu le-ai mai accesat în trecut. Exemplul dat de Google implică planificarea unei vacanțe. Dacă ai început să cauți informații despre Maldive, subit, a devenit relevant pentru tine un articol mai vechi, foarte bine cotat pe Google, pe marginea subiectului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele