Google Chrome aniversează 10 ani de existență

Google Chrome aniversează 10 ani de existență

Poate că nu îți vine să crezi, dar au trecut 10 ani de la prima apariție a lui Google Chrome, iar de-a lungul timpului, s-au schimbat o mulțime de lucruri.

Acum 10 ani, Google lansa prima variantă a Chrome, care trebuia să reprezinte o nouă abordare asupra ideii de browser. Alături de noul browser, Google lansa și o mini bandă desenată, care să-ți arate cum stă treaba cu Chrome.

Inițial, browserul a reprezentat o aplicație beta destinată doar pentru sistemele cu Windows, iar la aproximativ un an distanță a ajuns și pe Linux și macOS. Chrome a ajuns pe piață într-un moment în care Internet Explorer începea să fie depășit, iar Firefox era în creștere.

Chrome a folosit componente din motorul de rendering WebKit, al Apple, dar și de la Firefox. Codul sursă al browserului a fost distribuit în variantă open-source, în forma proiectului Chromium. Chrome s-a concentrat pe standardele web și a respectat HTML5, ba chiar a și trecut de testele Acid1 și Acid2, la vremea lansării. În paralel, Microsoft se străduia din greu să ajungă la standardele web cu Internet Explorer.

Un alt element important din browser a fost ideea de a crea sandbox-uri pentru taburi individuale, astfel încât dacă unul avea probleme, să nu le afecteze și pe celelalte. Viteza și stabilitatea browserului au fost îmbunătățite astfel.

10 ani mai târziu, Chrome domină peisajul în ceea ce privește browserele, având în vedere că deține peste 60% din cota de piață, pe desktop.

Browserul stă acum la baza lui Chrome OS, un sistem de operare robust, pentru laptopuri și tablete. Din ce în ce mai multe aplicații de Android ajung acum pe acest sistem de operare, pentru a-l face și mai util.

Chrome a reușit să devină chiar o platformă, după ce a depășit statutul de simplu browser de internet. Având în vedere c#t de mult a evoluat acesta în ultimii 10 ani, viitorul nu poate fi decât unul și mai bun. Asta dacă nu cumva browserul se transformă într-un monopol periculos.

Citește și:
Sursa: theverge.com
Etichete: