Google I/O: noutățile pe care să le aștepți pentru Android și nu numai
Google I/O este evenimentul anual în care compania se laudă cu inovațiile tehnologice pe care le-a făcut sau pe care urmează să le facă. În decursul acestui an, Google are planuri mari, iar unele deja au fost îndeplinite.
Google I/O va avea loc pe 8 mai, în Amfiteatrul Shoreline din Mountain View, California. De această dată, gigantul american are o listă mai lungă cu care să se laude și îți putem spune încă de pe acum la ce ne putem aștepta anul acesta de la Google.
Așteptările sunt mari. Miliardele de utilizatori care accesează zilnic aplicații și funcții ale Google se așteaptă să vadă ceva nou și util de la ea și cu siguranță te numeri și tu printre ei.
Android P, noul sistem de operare care promite multe
Principala „atracție” de anul acesta a Google este noul Android P, despre care compania spune că va fi cu mult mai bun și mai bine organizat decât precedentul, Android Oreo. Dacă tot Google are de gând să se implice mai mult în dezvoltarea telefoniei mobile, trebuie să vină pe piață și cu un sistem de operare inovator.
Se pare că Google s-a focusat mai mult pe îmbunătățirea designului interfeței sistemului de operare. Android P ar putea să ofere mai mult spațiu de operare în cazul telefoanelor cu crestătură (notch) pe ecran și să ofere mai multe setări și funcții, precum și accesibilitate. Zvonurile spun chiar că noul Android P va împrumuta și câteva funcțiile tactile de la iPhone X.
Inteligență Artificială, nu tocmai așa cum ți-o imaginezi
Pe lângă Android P, Google vrea ca anul acesta să-ți pună utilizatorii la curent cu adevărata inovație: Inteligența Artificială, la care lucrează de mult timp și speră să o desăvârșească. Oricum, mai e un drum lung de parcurs pentru a ajunge să folosim ce vedem în filmele SF.
Inteligența Artificială este un software care poate vedea și înțelege lumea înconjurătoare, să identifice obiecte și să analizeze limbajul nostru. Momentan, ceva de genul acesta se folosește în unele produse ale Google, cum ar fi Google Assistant software, Google Translate și, mai nou, platforma de recunoaștere a imaginilor, Google Lens. Sperăm să vedem și o îmbunătățire substanțială a acestora.
Google Assistant și Google Home, nu atât de utile pe cât ar trebui să fie
Google Assistant și Google Home ar putea ajuta fi de folos utilizatorilor dacă i s-ar acorda mai multă atenție. Assistant rămâne totuși principalul rival al Alexei, de la Amazon, lui Siri de la Apple și Cortana de Microsoft.
Google va trebui să aducă funcții noi și mai utile pentru Assistant, dacă vrea să trezească mai mult interesul clienților săi.
Google Photos și Google News vor primi actualizări…sperăm
Google Photos nu e deloc o noutate, dar îmbunătățirea ei ar putea merge mână-n mână cu dezvoltarea Inteligenței Artificiale de recunoaștere a imaginilor. Google Photos e destul de util ca instrument de stocare a fotografiilor, dar e loc de mai bine, iar compania promite să rezolve problema și să o facă mai complexă.
Google News ar putea să cunoască, de asemenea, câteva modificări. Una dintre ele ar fi fuzionarea cu Google Newsstand. Vor să facă din Google News un fel de aplicație all-in-one. Au ajuns, în sfârșit, la concluzia că mai puțin, e mai bine, dacă se focusează pe ceea ce doresc utilizatorii.
Google vrea să dea lovitura și pe partea de gaming
Google plănuiește de mult timp să dea lovitura și în domeniul jocurilor. Chiar dacă gaming-ul n-a fost o prioritate pentru companie, ar putea să aducă anul acesta ceva interesant, dar nu nemaivăzut. Primul pe listă ar fi Yeti, un canal de streaming pentru jocuri, despre care Google a confirmat apariția lui la începutul acestui an.
Cel de-al doilea obiectiv în materie de gaming ar fi Arcade, despre care am mai vorbit și noi pe site. Va fi o platformă online inspirată din HQ Trivia, la care se pot autentifica mai multe persoane și să joace împreună jocuri de tip arcade.
Wear OS, un sistem de operare mai bun pentru ceasurile inteligente
După Android P, Wear OS este al doilea sistem de operare pe care Google are ambiția să-l pună la dispoziția utilizatorilor. Sigur, compania nu face decât să redenumească sistemul de operare precedent pentru ceasuri inteligente, Android Wear.
Aduce și câteva îmbunătățiri, dar nu pe cât ne-am aștepta. Wear OS oferă autonomie mai bună bateriei și vine cu o interfață întunecată pentru a spori vizibilitatea afișajului. Era și timpul să se creee o interfață mai accesibilă vizual și tare bine ar fi dacă s-ar aplica și la telefoane și computere, în locul acelui alb.
Android Auto, cu conexiune wireless, dar doar pentru telefoanele Google
La acest capitol, Google ar putea să o dea cu bâta-n baltă, cum se spune, chiar dacă, în teorie, inițiativa sună destul de bine. Android Auto există de câțiva ani, dar Google vrea să ofere conexiune wireless pentru Pixel și Nexus. Ar face bine să creeze o conexiune universală, totuși. Prea multă standardizare strică și e în primul rând în dezavantajul companiei.
Android Auto ar putea să aibă integrat și noul Google Assistant, în cazul în care îi simțeai lipsa.
Acestea fiind zise, fiecare se raportează la Google I/O în funcție de propria înțelegere. Cu siguranță, nu toate aceste obiective te vor interesa, dar Google mizează mai mult pe publicitate în utlima vreme, decât pe lucruri concrete. Măcar a făcut o treabă utilă cu Gmail.