Samsung, deranjată de hoții de costume Galaxy din Fortnite

Samsung, deranjată de hoții de costume Galaxy din Fortnite

Fortnite și Samsung au un parteneriat, prin care primești câteva bonusuri dacă îți cumperi un Note 9, între care și un costum special.

Skin-ul Galaxy e oferit celor care cumpără un Note 9 sau un Tab S4, cu accent pe cumpără. Totuși, Samsung a descoperit recent că există hoți care au o metodă inedită de a face rost de acest costum.

În mod oficial, pentru a obține skin-ul Galaxy, trebuie să ai un Note 9 sau un Tab S4, pe care să instalezi Fortnite, din Galaxy Apps. Următorul pas e să-ți faci un cont sau să te loghezi în contul existent deja, iar apoi să joci trei meciuri de Fortnite.

După fiecare meci, fie că pierzi sau câștigi, trebuie să te întorci în lobby folosind butonul dedicat, pentru ca meciurile să fie contorizate. După ce termini cele trei meciuri, vei primi un cadou în cont, în cel mult 48 de ore, iar de acolo poți obține costumul Galaxy.

Hoții de skin-uri fac exact ceea ce ar trebui făcut, doar că o fac pe dispozitive demo, din magazine. Durează ceva, dar pare că deja au făcut-o suficient de mulți oameni încât să-i convingă pe cei de la Samsung că trebuie să ia măsuri.

În mai multe magazine din SUA au apărut mesaje care îi anunță pe vizitatori că telefoanele și tabletele expuse nu vor descărca Fortnite. Și această metodă a fost ”rezolvată” de cei care vor costumul Galaxy, cel puțin în alte magazine decât cele oficiale Samsung.

Dacă te deconectezi de la rețeaua Wi-Fi a magazinului și te conectezi la un hotspot de pe propriul telefon, poți descărca Fortnite și în aceste condiții. Telefoanele din magazinele oficiale sunt programate astfel încât să nu descarce sub nicio formă aplicația.

Dacă n-ai de gând să treci prin toate aceste cazne ca să-ți descarci costumul special, mai bine îți iei un Samsung Galaxy Note 9.

Citește și:
Etichete: