Facebook revine la rădăcini și pune accent pe postările prietenilor

Facebook revine la rădăcini și pune accent pe postările prietenilor
Alexandru Puiu
12:02 12.01.2018

Facebook are nevoie rapid de un proces de rebranding, având în vedere scandalurile de proporții în care a fost implicată compania americană în ultimul an.

Per ansamblu, cei mai mulți dintre noi continuă să petreacă foarte mult timp pe Facebook. Această situație nu se va schimba prea curând, deși ritmul în care persoane noi își creează conturi nu mai este la fel de mare ca înainte. Pe de altă parte, există peste două miliarde de utilizatori ai rețelei sociale, deci efortul pe care trebuie să-l facă gigantul american în următoarea perioadă ține de păstrarea lor cât mai mult timp pe Facebook.

Deși cea mai mare rețea de socializare a fost creată inițial pentru a facilita interacțiunea în format digital între prieteni, experiența celor mai mulți dintre noi a avut de suferit în ultimii ani. Reclamele pe Facebook sunt mai multe ca niciodată și, tinde să fie din ce în ce mai greu să găsești poze din vacanța unui prieten printre știri, anunțuri sau postări publice de la diverse entități business.

Mark Zuckerberg vrea să schimbe această situație în 2018 și și-a propus să reinventeze platforma online în așa fel, încât accentul să fie din nou pus pe prieteni, pe postările celor apreciați și pe grupurile de la care ți-ai dorit să primește informații în momentul în care te-ai înscris. În News Feed, familia va fi în centrul atenției, în defavoarea știrilor virale și a clipurilor menite să te țină într-un cerc vicios.

Procesul de propagare a schimbărilor va fi inițiat în News Feed în perioada imediat următoare. Din prima fază, ar trebui să vezi mai puține postări de la afaceri, branduri și publicații, conform spuselor lui Zuckerberg. În plus, postările publice și articolele care îți vor trece prin fața ochilor vor avea o calitate mai bună și ar trebui să faciliteze interacțiunea pozitivă și încărcată de semnificație între oameni. Rămâne să vedem dacă administratorii paginilor publice vor fi supărați de aceste schimbări.

loading...