Facebook face curățenie printre aplicațiile care îți accesează datele private

Facebook face curățenie printre aplicațiile care îți accesează datele private

Oficialii Facebook au activitat modul de panică după ce a devenit evident că scandalul mediatic din ultimele săptămâni nu se va rezolva cu un set de scuze publicate într-un comunicat de presă.

Facebook s-a îmbogățit din totdeauna prin intermediul datelor tale private. În majoritatea anilor de activitate, a generat profit din comercializarea de reclame personalizate pornind de la interesele tale manifestate online, de la paginile cărora le-ai dat like și de la site-urile pe care ai optat să te autentifici cu Facebook.

Scandalul cu Cambridge Analytica nu a plecat însă de la practicile uzuale ale gigantului online, ci de la faptul că permite unui număr mare de aplicații online să adune un munte de informații despre tine. Pornind de la această premisă, o singură aplicație terță a compromis nu mai puțin de 50 de milioane de conturi de Facebook.

În speranța că vor micșora impactul mediatic al dezvăluirilor din ultimele săptămâni, cei de la Facebook au făcut mai multe anunțuri cu repercusiuni pe termen lung.

În primul rând, compania americană a decis că va limita pe cât posibil accesul dezvoltatorilor de aplicații terțe la datele tale private și informațiile aferente profilului tău. În același timp, pentru o perioadă de timp nedeterminată, a încetat să mai accepte aplicații noi și boți de chat pe platformă.

În tot acest timp, Facebook încearcă să reevalueze modul în care aprobă aplicațiile terțe pe platformă și maniera în care acele aplicațiile agreghează datele utilizatorilor, fie și cu acordul lor.

„Pentru a menține încrederea oamenilor în Facebook în momentul în care ne încredințează datele lor, aducem niște actualizări modului în care funcționează platforma”, a declarat Ime Archibong, vicepreședinte responsabil de parteneriate. El e încrezător că schimbările din viitorul apropiat, deși nu vor fi ușor de implementat, vor avea beneficii pe termen lung atât pentru utilizatori, cât și pentru dezvoltatorii de servicii terțe și aplicații ancorate în platformă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI