Evreii le-au dat chinezilor cea mai bună tehnologie anti-accidente

Evreii le-au dat chinezilor cea mai bună tehnologie anti-accidente
13:40 13.12.2018

Șoferii de camioane din China vor fi supravegheați, de acum, de sisteme de inteligență artificială produse de israelieni, ca să evite accidentele.

Compania eyeSight Technologies, din Herzliya, lucrează alături de compania chineză Exsun, pentru a face viața tiriștilor mai sigură. Noile camioane vor primi suportul necesar pentru a se conforma noilor legi din China. Acestea au fost modificate, pentru a micșora numărul de accidente cauzat de șoferi obosiți sau neatenți.

Soluția israelienilor folosește un senzor infraroșu, alături de sisteme de viziune computerizată, pentru a monitoriza direcția în care privesc șoferii, dilatarea pupilelor, cât de mult au ochii deschiși, cât de desc clipesc și care e poziția capului. Astfel, sistemul își poate da seama în timp real dacă șoferii au obosit sau dacă nu sunt atenți la drum. Odată ce sistemul detectează probleme, acesta oferă o alertă în timp real.

china sistem siguranta camioane

Mai bine de 250.000 de oameni mor anual în China din cauza accidentelor rutiere. 700 își pierd viața zilnic în astfel de accidente, iar acestea sunt cauza principală a deceselor în rândul cetățenilor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani. Accidentele cu camioane și tiruri sunt, evident, mai periculoase.

Autoritățile din China au cerut companiilor de transport să rezolve această problemă. Shenzhen, unul dintre cele mai mari orașe din țară, a adoptat o lege care obligă toate camioanele să aibă sisteme de monitorizare a șoferilor până în iunie 2019

”Oboseala și neatenția sunt probleme serioase în acest domeniu”, spune Gideon Shmuel, CEO al EyeSight. ”Cu ajutorul Exsun, sistemul nostru va oferi șoferilor de camioane chinezi alerte vitale, în timp real, care vor preveni accidente și vor salva vieți”, mai arată acesta într-un comunicat de presă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI