Ce drepturi ai în România când accepți oferte prin telefon, mail sau online

Ce drepturi ai în România când accepți oferte prin telefon, mail sau online
12:00 04.04.2018

Dacă vrei să știi ce drepturi ai în România când accepți oferte prin telefon, mail sau online, atunci ai nimerit bine. Sunt câteva reguli de care să ții cont și să te asiguri că, în calitate de client, ești respectat (cât de cât).

Când achiziționezi servicii de telefonie, internet sau televiziune prin telefon, mail sau online – site sau aplicație – lucrurile se schimbă puțin. E vorba, desigur, de drepturi și e bine să ți le cunoști. Furnizorul respectivelor servici trebuie să pună la dispoziție o serie de informații minime. Firesc, acestea trebuie să fie relevante pentru decizia ta.

Contractul la distanță (inclusiv cel telefonic) se consideră încheiat doar după ce utilizatorii și-au exprimat consimțământul în scris (pe un suport durabil). Utilizatorii au dreptul de a se retrage dintr-un contract la distanţă în termen de 14 zile de la încheierea acestuia, fără a invoca un motiv.

Ce drepturi ai când accepți oferte prin telefon, mail sau online

Indiferent de mijlocul de comunicare la distanță utilizat pentru încheierea contractelor la distanţă, trebuie să primești, într-un mod adecvat, o serie de informații. Acestea acoperă serviciile pe care urmează să le contractezi, înainte ca aceste contracte să producă efecte obligatorii pentru ei.

Contractul, chiar dacă e încheiat prin mail, telefon sau printr-o aplicație online, intră în vigoare numai după ce ți-ai exprimat consimțământul în scris. E amintit și suportul durabil (mail, scrisoare, fax) în cazul în care serviciile au fost contractate prin telefon, fax ori mail sau după ce furnizorul a confirmat comanda. Asta în cazul în care serviciile au fost contractate online (prin intermediul unui site sau printr-o aplicație).

Totodată, ai dreptul să te retragi din contract, fără nicio justificare, în termen de maximum 14 zile de la încheierea contractului. ANCOM, care a și întocmit această listă cu informații, susține că informații specifice despre încheierea contractelor la distanţă pentru fiecare tip de serviciu – telefonie, internet, televiziune – sunt disponibile în InfoCentru.

Ce obligații au furnizorii cu privire la informarea ta

Operatorii telecom sunt obligați să pună la dispoziția utilizatorilor, înainte de încheierea contractului, o serie de informații. Printre acestea se numără toate costurile asociate serviciului care urmează să fie furnizat (prețul, respectiv tariful și modalitatea de calcul al acestuia, beneficiile, opțiunile și extraopțiunile incluse), dar perioada contractuală minimă. Sunt incluse și costurile de transport pentru primirea echipamentul achiziționat, dacă este cazul, dar și termenul de la care utilizatorul va beneficia de serviciile achiziționate.

Nu în ultimul rând trebuie specificat și modul de soluționare a reclamațiilor, informații despre dreptul de retragere din contract și condițiile în care utilizatorul își poate exercita acest drept.

Ce este contractul la distanță

Contractul la distanță este acel contract încheiat între un furnizor şi un utilizator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii organizat fără prezenţa fizică simultană a celor două părţi, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă (de exemplu, telefon, scrisoare, mail, aplicaţii online etc.).

În contextul unei piețe competitive și al diversității tot mai mari de oferte comerciale din domeniul comunicațiilor electronice, posibilitatea de a încheia contracte prin mijloace de comunicare la distanță oferă consumatorilor oportunitatea de a beneficia de oferte avantajoase, personalizate propriilor nevoi de consum, fără a se deplasa la centrele comerciale ale furnizorilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: ANCOM