04 mai 2018 | 08:45

Doina Cornea a murit. Cine a fost femeia care a înfruntat comunismul

Generalist
Doina Cornea a murit. Cine a fost femeia care a înfruntat comunismul
Revista Sinteza

Doina Cornea a murit pe 4 mai. Ea a fost una dintre vocile de opoziție din România comunistă condusă de Nicolae Ceaușescu.

Vestea despre Doina Cornea care a murit a fost dată de jurnalistul Dorin Chioțea pe Facebook. „Doina Cornea, erou si constiință asumată a luptei anticomuniste, a murit în această dimineață. Dumnezeu să o odihnească”, a scris acesta.

Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 în Braşov. Ea a fost publicist, traducător, profesor. În România comunistă, ea a transmis texte şi proteste prin postul de radio „Europa Liberă”. Acesta era postul care îi mai ținea pe români conectați cu ce se întâmplă în lume și îi informa cu privire la abuzurile din România.

În 1980, Doina Cornea a realizat primul „samizdat”, un volum fabricat manual și distribuit prin reţele de prieteni, denumit „Încercarea labirintului”. A fost urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefaţe. Între 1982 – 1989, adică cei mai duri ani din România comunistă, aceasta a difuzat 31 de texte şi proteste prin radioul „Europa Liberă”.

În 1983, ea a fost concediată de la universitate şi supusă unor anchete, interogatorii și bătăi. Ea a fost asistent universitar la catedra de limba franceză a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din din Cluj.

Un act de curaj al Doinei Cornea a fost și în 21 decembrie 1989. Știa că este supravegheată atât de Miliţie, cât şi de Securitate, dar a ieşit în stradă la Cluj, alături de protestatari. Doina Cornea risca să fie împuşcată de gloanţele militarilor care deschiseseră focul în centrul oraşului cu doar câteva ore mai devreme.

După Revoluţie a fost inclusă în Frontul Salvării Naţionale (FSN) de către Ion Iliescu. Nu a stat foarte mult, pentru că și-a dat seama că nu e chiar soluția democratică pentru România. Ce i-a atras foarte mult atenţia la cele trei şedinţe ale FSN la care a participat la sfârşitul lui decembrie ’89 – începutul lui ianuarie ’90, a fost că acestea se desfăşurau după un tipar. Iliescu era chemat la telefon lipsea o perioadă destul de mare de timp, câteva zeci de minute, după care se întorcea la reuniune.

De fiecare dată spunea că a vorbit cu Mihail Gorbaciov, care dă sfaturi şi îndrumări. Doina Cornea şi-a dat seama cu cine are de-a face, care e orientarea şi care sunt intenţiile reale ale lui Ion Iliescu şi ale FSN-ului şi în jurul datei de 20 ianuarie a părăsit FSN-ul, potrivit istoricului Cornel Jurju, citat de Adevărul.