Documentarul Netflix despre oameni anonimi care au dus omul pe Lună

Documentarul Netflix despre oameni anonimi care au dus omul pe Lună
Andreea Cuzub
18:00 11.04.2018

Mercury 13 este un documentar Netflix care va apărea pe 20 aprilie. Acesta spune povestea a 13 femei astronaut care au încercat să se înscrie în Proiectul Mercury al NASA.

În anul 1982 Sally Ride devenea prima femeie americancă și a treia femeie din lume care a ajuns în spațiu. Cu toate acestea, Ride și colegele sale de curs nu au fost primele femei care au primit training-uri în acest sens. Primele femei care s-au pregătit pentru a merge în spațiu, au fost cele din programul Mercury 13. Selecția a avut loc în anul 1961, dar, din anumite motive, acestea nu au reușit să ajungă în spațiu.

Documentarul Netflix a fost regizat de David Sington și Heather Walsh și accentuează problemele cu care femeile astronaut s-au confruntat în această misiune. Într-o primă fază, acestea au făcut parte dintr-un proiect privat numit Lovelace’s Women in Space Program. Scopul acestuia era să determine dacă femeile, care în medie sunt mai mici și mai ușoare decât bărbații, sunt mai potrivite pentru a merge în spațiu.

Astfel, au fost selectate 13 femei, printre care și Jerry Cobb. Din acestea, opt sunt încă în viață și apar în documentarul Netflix. În cele din urmă, NASA a oprit acest program și s-a concentrat pe faimosul Mercury 7, care recruta exclusiv bărbați.

Cobb s-a împotrivit acestei decizii și i-a acuzat pe cei de la NASA de discriminare. John Glen și astronautul Scott Carpenter spuneau că femeile nu sunt potrivite pentru o astfel de misiune. Argumentul lor era că acestea trebuiau să fie absolventele unui program militar de pilotare, programe care nu erau disponibile și pentru femei în anii ’60.

De-a lungul timpului, pe parcursul interviurilor, Cobb și-a schimbat părerea. „Dacă vom trimite o ființă umană în spațiu, atunci ar trebui să o alegem pe cea mai bine pregătită”, a declarat aceasta.

Sursa: Inverse
Comentarii