Digi Mobil, fără speranță: cât de proastă e viteza la internet față de Orange

Digi Mobil, fără speranță: cât de proastă e viteza la internet față de Orange
17:10 24.10.2018

Diferențele între Digi Mobil și restul operatorilor rămân considerabile. Asta deși viteza la internet a continuat să crească în România.

ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) a publicat noi cifre legate de situația internetului mobil în România, iar în cea mai mare parte, acestea sunt îmbucurătoare, atât pentru operatori, cât și pentru clienți.

Când vine vorba de internetul mobil, vitezele medii de download sunt cu 16% mai mari în semestrul I din 2018, în comparație cu semestrul II din 2017. Astfel, viteza medie de descărcare pe netul mobil, în România, a ajuns la 24,11 Mbps. Din păcate pentru utilizatori Digi Mobil, viteza acestui operator e departe de medie.

Și viteza de upload este în creștere, doar că aici se înregistrează o creștere de 21%, până la o valoare medie de 11,51 Mbps.

Digi Mobil vs. Orange: cum se prezintă situația la poli opuși

Statistica ANCOM Netograf viteza internet mobil Digi Mobil Orange

Când vine vorba de cel mai bun operator din România pentru download, ar trebui să te orientezi către Orange. Îți oferă 30,31 Mbps, în medie, conform rezultatelor din semestrul I din 2018. Comparativ, în perioada anterioară, viteza maximă era de 24,86 Mbps. La capitolul upload, Orange oferă 12,93 Mbps, față de 10,24 Mbps cât oferea în semestrul II din 2017.

Digi Mobil continuă să fie pe ultimul loc în acest clasament, la distanță mare față de competitori. Astfel, viteza medie de download la operator a crescut de la 8,49 Mbps până la 11,16 Mbps. În paralel, și viteza de upload a crescut, de la 2,81 Mpbs la 3,64 Mbps.

Vodafone e pe locul doi la download, doar că operatorul înregistrează o scădere a vitezei medii de download, de la 24,6 la 24,39 Mbps. Uploadul este în creștere, însă, de la 12,95 Mpbs la 13,96 Mbps.

Telekom este pe locul trei, cu o viteză de download în ușoară scădere, de la 21,72 MBps la 21,1 Mbps. Uploadul, pe de altă parte, este în creștere, de la 10,81 Mbps la 12,13 Mbps.

Testele au fost realizate cu ajutorul aplicației Netograf. Prin această platformă, vitezele medii de transfer de date la internet mobil au fost generate pe baza a 29.167 de teste validate pentru toți furnizorii de internet mobil.

Netograf testează calitatea conexiunii între echipamentul (telefonul – n.r.) utilizatorului final și un server de test conectat la nodurile naționale publice de tip internet interexchange.

„Ne bucură că a crescut cu 30% numărul de teste efectuate, ceea ce înseamnă că utilizatorii  sunt interesați să-și verifice calitatea conexiunilor la internet, folosind aplicația oficială a Autorității”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Sursa: ancom.org.ro
Etichete: