Dependența de jocuri video e reală, deși ne încăpățânăm să zicem că nu

Dependența de jocuri video e reală, deși ne încăpățânăm să zicem că nu
Bianca Prangate
09:08 16.09.2018

Dependența de jocuri video este, fie că ne place sau nu, reală. Dacă acum 30 de ani jocurile video erau o simplă distragere de la rutină sau un hobby inofensiv, astăzi lucrurile stau complet diferit.

În jur de 2 miliarde de oameni joacă jocuri video. Acest număr crește mai repede decât credem, pentru că din ce în ce mai mulți oameni au acces la jocuri video. Fiecare din acești jucători este expus riscului de a deveni dependenți. Între 2003 și 2016, timpul mediu petrecut jucând jocuri video în SUA a crescut cu 50%, de la 10 minute la 15 minute, conform Bureau of Labor Statistics.

Poate că nici nu realizăm în prezent impactul pe care jocurile îl au asupra noastră. Acestea au devenit o metodă prin care unii oamenii interacționează, socializează și, în unele cazuri, își câștigă pâinea. Comunitatea gamer-ilor nu se mai rezumă la adolescenți ascunși într-o cameră întunecată, izolați de societate, s-a extins și a devenit o activitate socială și o sursă de venituri. Spre exemplu, gamer-ii profesioniști participă la turnee de jocuri video, unde premiile ajung să valoreze și 11 milioane de dolari.

Felul în care jocurile video s-au extins îi face pe oameni mai predispuși să petreacă mult timp jucându-le și să se lase acaparați de ele în moduri toxice. La urma urmei, hobby-urile se pot transforma ușor în obsesii – iar de la obsesie la dependență e un pas foarte mic.

Indiferent de dependență, oamenilor le este greu să recunoască că au așa ceva, cu atât mai mult când comunitatea medicală nici nu o recunoaște. Abia în 2018, World Health Organization a hotărât să anunțe că dependența de jocuri video este o tulburare oficială.

Avem destui oameni care refuză să vadă realitatea dependenței de jocuri video

Există însă și destui psihologi sceptici, care cred că WHO s-a grăbit să recunoască această tulburare. „Fără îndoială unii oameni exagerează cu jocurile, la fel cum exagerează cu mâncarea, sexul, munca, dansul etc., dar nu există o bază rațională pentru un diagnostic independent de tulburare de gaming„, a spus Chris Ferguson, profesor de psihologie la Stetson University din Florida.

Totuși, dacă avem nimfomani și oameni care mănâncă compulsiv (sau nu mănâncă deloc) – ambele categorii fiind recunoscute drept tulburări psihice – cum e posibil să nu recunoaștem că putem avea și dependenți de jocuri? La urma urmei, e o realitate incontestabilă și vizibilă. De ce mai există oameni – experți chiar – care se încăpățânează să o nege?

În timp ce unii aleg să trăiască într-o realitate paralelă în care dependența de jocuri e doar un vis urât, alții caută să o trateze. Clinica reSTART din Washington oferă o gamă largă de proceduri care îi ajută pe dependenți să scape de probleme. Programele lor sunt destinate oamenilor cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani și durează între opt și 24 de luni, în funcție de cât de gravă este adicția. Totuși, această clinică nu este accesibilă pentru oricine, din pricina programelor extrem de scumpe. Spre exemplu, un tratament de 45 de zile costă 26.000 de dolari.

Ce rezervă viitorul dependenței de jocuri video

Poate că grămada de dovezi care subliniază că dependența de jocuri video este o problemă reală nu îi poate convinge pe toți psihologii deodată. Totuși, tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) nu a fost nici ea recunoscută din prima, fiind nevoie de 16 ani pentru ca psihologii să afirme că e o problemă reală.

Totuși, lentoarea psihologilor care nu vor să recunoască nu ajută. Cu cât așteptăm mai mult pentru a recunoaște că unii oameni sunt dependenți de jocuri video și au nevoie de ajutor, cu atât mai departe suntem de a găsi un tratament eficient și accesibil pentru cele mai multe buzunare.

Până să ajungem acolo, e bine să lucrăm la ștergerea stigmatului pe care îl poartă această tulburare. Frica și rușinea sunt factori cheie, care trebuie combătuți, pentru că din cauza lor mii de oameni a căror viață a fost afectată într-un mod negativ nu au curajul să recunoască măcar că au o problemă. Însă atâta timp cât încă mai există membri ai comunității psihologilor care neagă tulburarea aceasta, e dificil să avansăm.

Sursa: Futurism
loading...