Decalogul telefonului care e mereu în siguranță

Decalogul telefonului care e mereu în siguranță

Articolul acesta s-ar putea încadra în categoria „înapoi la lucrurile esențiale”. În materie de securitate cibernetică, oricât de cunoscute ni se par unele informații, practica ne dovedește că nu e chiar așa.

Acum e vorba de protecția telefoanelor. Sunt omniprezente și pline de date personale importante, dar aproape deloc protejate – nici măcar cu o soluție gratuită.

Fără nicio exagerare, telefoanele mobile au devenit mini computere pe care le putem lua cu noi peste tot, fiind la fel de vulnerabile la atacuri cu malware și pe care trebuie să le protejăm la fel ca pe un PC. Cele mai expuse atacurilor sunt telefoanele cu sistem Android, dar nici cele care rulează iOS sau Windows nu sunt 100% în siguranță.

Principalele măsuri pe care le poți lua pentru protecția telefonului (și a dispozitivelor mobile, în general)

Setează o parolă (diferită de 1234) – Chiar dacă un studiu recent arăta că 52% din utilizatori nu își protejează telefonul cu o parolă de acces, recomandarea noastră este, de fiecare dată, să setezi o parolă complexă, pentru a proteja telefonul, în cazul pierderii sau al unui eventual furt.

Dacă parola nu este introdusă corect de mai multe ori la rând, telefonul se va bloca și, în unele cazuri, chiar va șterge toate datele conținute. De asemenea, multă lume preferă să folosească un „pattern” – acest lucru este OK, atâta vreme cât el este setat să nu fie vizibil în momentul verificării și este, precum parola, destul de complex (minimum cinci-șase noduri selectate).

Verifică browserul – La fel ca PC-ul, este important să intri, de fiecare dată când este posibil, pe site-uri securizate (cele care încep cu „https”) – când este vorba de pagini de plată ale magazinelor online sau de orice alt site care solicită acces la informațiile de card.

Atenție la mesaje – Nu trimite date importante prin mesaje, pentru că acestea pot fi ușor interceptate de malware-ul mobil.

Aplicații doar din sursă sigură – Din nou, un refren pe care noi îl repetăm de fiecare dată, dar care nu are rezonanță printre unii dintre utilizatori. Teoretic, toată lumea știe, dar uneori tentația unui joc gratuit sau a unei aplicații pe care nu o găsești în Google Play decât contra cost este mai mare decât potențialele riscuri. Lucrurile gratuite au, totuși, cel mai adesea costul lor, chiar dacă nu neapărat în bani – sau nu în mod direct – fie că este vorba de malware sau „doar” de adware.

Verifică inclusiv aplicațiile din sursă sigură – Chiar și în magazinele oficiale se întâmplă – destul de rar, din fericire – să fie strecurate aplicații infectate, care au reușit să păcălească filtrele de control. De aceea, e bine să descarci aplicațiile cu un număr mare de instalări, pentru că este mai puțin probabil să aibă probleme, și cu review-uri echilibrate.

Dacă sunt puține și toate subliniază doar aspectele pozitive, este posibil să nu fie autentice. Nu strică să arunci o privire și la informațiile despre dezvoltator, disponibile în aplicație, pentru a vedea ce produse le poartă semnătura.

Limitează permisiunile acordate aplicațiilor – Dacă sunt prea multe și nu au legătură cu utilitatea aplicației, sfatul meu este să te orientezi către alta.

Evită rețelele Wi-Fi nesecurizate – Chiar dacă te conduci după principiul „nu au ce să îmi fure mie / nu am nimic de ascuns”, nu uita că datele personale sunt o resursă importantă pentru infractorii cibernetici și evită măcar conectarea la online banking sau magazine online de pe o rețea Wi-FI publică și neprotejată cu o parolă.

Atunci când ești pe conexiunea mobilă sau în rețele publice, folosește un serviciu de VPN pentru a-ți ascunde traficul.

Activează opțiunea anti-furt, dacă ai o soluție de securitate instalată care îți permite acest lucru – Această opțiune va bloca un telefon de la distanță, în caz de pierdere sau furt, iar dacă mai târziu este recuperat, există posibilitatea deblocării, folosind un cod.

Nu uita de actualizări – Dacă toate programele folosite sunt la zi, lași mai puține uși deschise și scade riscul ca dispozitivul să cadă în mâinile unor potențiali atacatori.

[readmore]

Backup-ul este literă de lege – Orice măsură de protecție ai lua, backup-ul rămâne util, pentru că te face mai puțin vulnerabil, în special la atacuri ransomware. Să nu uităm că, din datele noastre, România este pe locul șase în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați cu ransomware mobil, din totalul de utilizatori atacați cu orice tip de malware pentru dispozitive mobile.

Spor la navigat de pe telefon!

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

Dan Demeter
Articol scris de
Dan Demeter
Dan este Security Researcher în cadrul echipei globale de cercetare a Kaspersky, GReAT (Global Research and Analysis Team). Principalele lui domenii de interes sunt sistemele distribuite și atacurile informatice asupra sistemelor IoT.
Comentarii
16:24 / 24.07.2018