Cum se vede lumea din jur prin ochii diferitelor animale

Cum se vede lumea din jur prin ochii diferitelor animale
Sursa foto: The Salty Trail
19:00 06.06.2018

Se pare că privirea oamenilor este cu mult peste cea a animalelor a căror văz este considerat superior, precum pisicile, după cum arată un studiu.

O cercetare de la Duke University a analizat și comparat vederea mai multor specii de animale, pentru a vedea cât de ascuțită este aceasta. În regatul animal, majoritatea speciilor par să vadă lumea mult mai neclar decât oamenii, conform lui Eleanor Caves, un ecolog specializat pe vedere la Duke.

Cercetătorii au analizat anatomia ochilor în cazul mai multor specii și s-au folosit de teste de comportament pentru a testa vederea lor. Metoda de măsurare folosită de ei se numește „cicluri per nivel”. Informațiile găsite au fost introduse într-un program, care a arătat cum se vede lumea prin ochii anumitor animale. În cazul oamenilor, cercetătorii au înregistrat 60 de cicluri per nivel, ceea ce înseamnă că vedem 60 de perechi de lini albe și negre paralele în cadrul unui nivel de vedere.

Ei au observat că cimpanzeii și alte primate văd lumea cam în același mod ca noi. Puține animale însă au dat dovadă de o vedere mai bună, cu excepția unor păsări de pradă, a căror acuitate vizuală este de două ori mai bună decât a noastră. De exemplu, o specie de vultur australian poate vedea 140 de cicluri per nivel, ceea ce îi permite să observe animalele mici care aleargă pe pământ, chiar dacă ei zboară la altitudini de mii de metri.

Majoritatea păsărilor văd 30 de cicluri per nivel, iar elefanții doar 10. În acest punct, oamenii sunt considerați orbi din punct de vedere legal. Cu toate astea, majoritatea animalelor și insectelor se află sub limita de 10. Printre acestea se numără bufnițele, crocodilii, găinile, leneșii, veverițele, rechinii și țânțarii.

Totuși, animalele cu acuitate vizuală scăzută ar putea vedea puțin mai bine decât sugerează studiul, datorită proceselor de prelucrare a informației din creier. Oricum ar fi, studiul ne ajută să înțelegem mai bine cum percep și alte viețuitoare lumea din jur.