Cum afectează violența fizică copiii și ce urmări are pe termen lung

Cum afectează violența fizică copiii și ce urmări are pe termen lung
Andreea Cuzub
Andreea Cuzub
19:00 29.09.2018

Violența fizică asupra copiilor este un subiect sensibil, mai ales într-o țară în care oamenii încă consideră că „bătaia e ruptă din rai” și că aceste metode de „disciplinare” sunt benefice.

Opinia experților – cel puțin cea a Asociației Psihologilor Educaționali din Regatul Unit (AEP) – arată că lovitul regulat nu numai că nu este eficient (nu îți face copilul mai ascultător), ci poate deteriora semnificativ sănătatea acestuia.

Cel mai mare studiu realizat până în prezent pe acest subiect este, de fapt, o meta-analiză care a cuprins 75 de lucrări efectuate pe o perioadă de peste 50 de ani și pe mai mult de 160.000 de copii. Acestea arată că un copil care a suferit de violență fizică va avea o sănătate mintală precară nu numai în copilărie, ci și în viața de adult și, de asemenea, are șanse să dezvolte un comportament antisocial.

  • Unul dintre studiile analizate, publicat în „Annals of Global Heath”, a arătat că plesnitul copiilor a fost asociat cu întârzieri de dezvoltare. De fapt, copii care au fost loviți au fost de cinici ori mai susceptibili să întâmpine întârzieri în vorbire.
  • Un studiu realizat în 2009 a descoperit că violența corporală a fost asociată cu o reducere semnificativă a materiei cenușii, un țesut responsabil pentru traducerea informațiilor senzoriale.
  • O altă cercetare realizată în 2012 care includea 34.600 adulți americani a arătat că de la 2 până la 7% din tulburările de sănătate mintală ar putea fi atribuite pedepselor corporale, în special depresiei, anxietății și paranoiei. 6% din din respondenți au raportat că au fost pălmuiți sau loviți de părinți și dintre aceștia, 59% aveau mai multe șanse de a fi dependenți de alcool, 41% mai predispuși către depresie și 24% către atacuri de panică.
  • Meta-analiza a mai cuprins un studiu din 2017, în care cercetătorii au analizat 8.000 de adulți cu vârste între 19 și 97 de ani. Cei care fuseseră loviți aveau 23% mai multe șanse să se apuce de băut și cu 32% mai multe șanse să utilizeze droguri. În plus, aceștia au avut cu 37% mai multe șanse să încerce să se sinucidă.
  • Poate cel mai tragic dintre toate este un alt studiu din 2017 care arată că tinerii expuși violenței vor adopta același comportament mai târziu în viață, fie că va fi vorba de partenerul sau copii lor. Pentru această cercetare, savanții au intervievat 758 adulți tineri. Cei care fuseseră loviți aveau 29% mai multe șanse să recurgă, la rândul lor, la violență în timpul unei relații. Și nu e vorba doar de relațiile romantice – o altă meta-analiză a 36 de studii a arătat că tinerii bătuți erau de trei ori mai susceptibili să dezvolte comportamente agresive mai târziu.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ifl Science