Ce e SELFIE și cum o să schimbe asta sistemul de învățământ

Ce e SELFIE și cum o să schimbe asta sistemul de învățământ
Sursa foto: UNICEF/UNI144430/Pirozzi
17:55 31.10.2018

Sistemul de educație va avea de beneficiat în urma deciziei Comisiei Europene de a introduce în școli un sistem nou de învățare digitală, numit SELFIE.

În 90% din meseriile din viitor, oamenii vor avea nevoie de abilități digitale. Problema este că 43% din europeni nu au o bază de cunoștințe care să le ofere aceste abilități. Tocmai de aceea, Comisia Europeană a decis să creeze sistemul SELFIE (Self-reflection on Effective Learning by Fostering the use of Innovative Educational Technologies/Reflecția de sine asupra utilizării tehnologiilor educative inovative), care îi va ajuta pe elevi și profesori să își dezvolte abilitățile digitale.

Sistemul a fost testat la sfârșitul anului 2017, în 650 de școli din 14 țări europene, iar rezultatele s-au dovedit promițătoare. Peste 76 de milioane de elevi și profesori din 250.000 de școli vor putea beneficia de el. Este disponibil în 24 de limbi europene, dar urmează să fie tradus în mai multe.

Instituțiile de învățământ care vor să adopte sistemul SELFIE trebuie să se înscrie pe platforma online mai întâi. Scopul celor din Comisia Europeană este ca SELFIE să ajungă la un milion de elevi și profesori până la sfârșitul anului 2019.

Odată ce o școală sau un liceu începe să folosească sistemul, toți elevii, profesorii și liderii săi sunt puși să analizeze o serie de afirmații scurte – activitate care nu durează mai mult de 30 de minute. Ulterior, instituția primește un raport personalizat cu rezultatele din urma analizării afirmațiilor. În baza acestui raport, membrii școlii sau liceului pot discuta pașii necesari pentru a îmbunătăți utilizarea tehnologiilor digitale în cadrul orelor de curs.

Astfel, în funcție de caz, profesorii ar putea să urmeze cursuri care să le îmbunătățească capacitățile digitale în contextul utilizării acestora în timpul predării. La rândul lor, elevii pot primi informații adiționale despre cum să își petreacă timpul pe internet într-un mod sigur și lipsit de pericole.

„SELFIE ne poate ajuta școlile să implementeze tehnologii de predare și învățare într-un mod comprehensiv, consecvent”, a explicat Tibor Navracsis, Comisar pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport. „Prin unirea viziunilor liderilor de școală, ale profesorilor și ale elevilor, acesta poate juca un rol important în adaptarea educației din Europa la era digitală. Sunt încrezător că SELFIE ne va ajuta să întărim capacitățile digitale ale cetățenilor europeni”.

Pentru a crea sistemul SELFIE, Comisia Europeană a lucrat cu ministerele de educație din mai multe țări europene, cu experți europeni în educația digitală și cu instituții de renume, printre care Institutul UNESCO pentru tehnologii informaționale în educație.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI