Facebook, mai enervant: îți servește clipuri cu reclame care nu pot fi oprite

Facebook, mai enervant: îți servește clipuri cu reclame care nu pot fi oprite

Spre supărarea celor care sperau să nu fie agresați cu reclame video pe cea mai mare rețea de socializare, Facebook a făcut un anunț în această direcție.

Clipurile postate pe YouTube pot fi monetizate. Asta înseamnă că, dacă ești creator de conținut video sau vlogger, poți câștiga câțiva bani din reclame. Până de curând, același mecanism nu era valabil și pe Facebook, dar situația s-a remediat între timp. Tot mai multe clipuri vor fi precedate de reclame de câteva secunde de care nu poți să scapi.

Pe blogul oficial al companiei, cei de la Facebook au detaliat noile experimente legate de reclame video. Ideea este că vor apărea în tot mai multe colțuri ale platformei și te poți aștepta să le vezi în toate secțiunile în care sunt disponibile videoclipuri, inclusiv printre rezultatele la căutare.

Înainte de implementarea la scară largă a noului sistem, cei de la Facebook au efectuat câteva luni de experimente. Inițial, reclamele erau prezente doar în secțiunea Watch de pe rețeaua de socializare, zona în care te confrunți cu un flux infinit de clipuri video.

Acolo au fost prezente din totdeauna clipuri sponsorizate, dar reclamele de care vorbim acum vor preceda și clipuri ale prietenilor sau ale paginilor publice pe care le urmărești. Aceleași reclame obligatorii vor preceda clipuri din fluxul paginilor cu Like pe care le urmărești.

La fel ca pe YouTube, reclamele video vor începe cu cinci secunde pe care nu le poți ocoli și ține de tine dacă vrei să vizionezi varianta integrală. În aceeași postare pe blog, se menționează destul de clar care clipuri pot sau nu să fie monetizate. Clipurile cu foarte puțină mișcare sau cele care sunt doar niște loop-uri infinite nu pot genera bani pe Facebook.

În schimb, cel puțin momentan, se vor mai putea face bani din clipuri ce provin din alte surse și au suferit mici modificări de amuzament sau pentru a le spori conținutul informațional.

Rețeta prin care creatorii de conținut original vor fi recompensați pe Facebook continuă să fie optimizată în următoarea perioadă. Cei care nu vor să facă bani din postări pe pagina personală, trebuie oricum să se aștepte la mai multe reclame.

Citește și: