29 apr. 2018 | 20:15

„Palatul lunar” pe care chinezii vor să-l construiască

ACTUALITATE

Chinezii vor să construiască un ”palat lunar”, care să fie folosit de astronauții care vor merge în drum spre Marte.

China are de gând să construiască un avanpost lunar, care ar urma să aibă mai multe cabine în formă de tub, iar acestea ar urma să ofere oxigen celor dinăuntru. Baza de cercetare științifică va fi alimentată, în principal, de energia solară, și reprezintă cel mai nou pas făcut de Beijing în ceea ce privește programul spațial.

Administrația spațială din China are de gând să ducă oameni pe Lună până în 2030, pentru a examina polii satelitului. Statul își folosește avântul economic pentru a finanța un program spațial agresiv, care să-l prindă din urmă pe cel al americanilor. În aprilie 2017, un oficial chinez spunea că Beijingul ar discuta despre un avanpost lunar pe care să-l construiască alături de Agenția Spațială Europeană.

Prima misiune cu echipaj a Chinei a fost lansată în 2003, iar patru ani mai târziu, țara trimitea primele sonde robotice pe Lună. A patra sondă va fi lansată până la finele acestui an și va ajunge pe partea întunecată a lunii. O alta, programată pentru 2019, va colecta mostre de sol și le va trimite înapoi pe Pământ.

Wang Liheng, astronom, spune că ”palatul lunar” al Chinei va urma misiunilor cu sonde, dar și uneia cu echipaj.

Primul pas este trimiterea de astronauți pe Lună pentru explorări de scurtă durată. Un avanpost pe satelit i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă cum să exploreze resursele Lunii. De asemenea, ar putea reprezenta și un punct bun de pornire pentru misiuni către Marte.

Wang spune că ”haideți să trimitem un om pe Lună înainte să vorbim despre restul spațiului, unde următoarea țintă este Marte”.