Cele mai bune filme horror care bagă groaza în tine fără artificii inutile

Cele mai bune filme horror care bagă groaza în tine fără artificii inutile
09:28 08.10.2018

Multe filme horror se bazează pe CGI și jump-scare-uri pentru a impresiona audiențele. Dacă vrei însă cele mai bune filme horror, care să te țină încordat și să te sperie fără să sară de nicăieri o față monstruoasă, atunci lista aceasta de mai jos te va ajuta.

Mai jos găsești o listă cu cele mai bune filme horror inteligente. Te sperie la un alt nivel decât ar putea să o facă orice film din seria „The Conjuring” sau „Insidious”.

Get Out clar își face loc pe lista cu cele mai bune filme horror

filme horror

Despre ce e vorba: Acest film din 2017 este un amestec între comedie și horror. Povestea îl urmărește pe Chris, un tânăr afro-american care merge cu iubita lui, Rose, în vizită la părinții acesteia.

El asistă la o reuniune de familie, unde majoritatea celor care vin sunt persoane de culoare, spre deosebire de gazde – Rose, fratele ei și părinții celor doi. Când un tânăr afro-american îl avertizează pe Chris să fugă de acolo, acesta abia începe să realizeze capcana în care a căzut.

De ce merită să îl vezi: Tensiunea constantă în care te ține filmul este partea cea mai bună. Ești exact în postura lui Chris – știi că ceva sinistru se petrece, doar că nu ai de ce – iar când afli, te lovește din plin.

Cele mai bune filme horror: Split

filme horror

Despre ce e vorba: Filmul a apărut în 2016, drept sequel-ul complet neașteptat și foarte bine-venit la filmul „Unbreakable”. Îl are în centru pe Kevin Wendell Crumb, un bărbat care are 23 de personalități. El răpește trei adolescente în plină zi.

Pe măsură ce doctorul psihiatru al lui Kevin încearcă să îl ajute pe acesta să își găsească echilibrul, cele trei fete răpite încearcă să scape din captivitate înainte ca cea de-a douăzeci și patra personalitate a lui Kevin, cea mai sinistră, să iasă la suprafață.

De ce merită să îl vezi: Horror-ul acesta este susținut de tema psihologică puternic întunecată. Este terifiant să vezi multiplele fațete ale lui Kevin și să ții pasul cu schimbările. Te întrebi dacă fetele vor scăpa. Nu în ultimul rând, pe tot parcursul filmului, te întrebi cum va fi cea de-a douăzeci și patra personalitate a lui Kevin – și dacă chiar vrei să afli.

A Tale of Two Sisters

filme horror

Despre ce e vorba: Horror-ul psihologic coreean din 2003 „A Tale of Two Sisters” urmărește povestea unei tinere care a fost recent externată de la spitalul de psihiatrie. Ea se întoarce acasă cu sora ei, doar că ceva nu este în regulă. Pe parcurs descoperă conexiunile întunecate dintre mama sa vitregă și fantomele care bântuie casa.

De ce merită să îl vezi: Filmul se va juca cu mintea ta până în ultima clipă. Vei oscila de la confuzie la teamă de multe ori și vei simți că înnebunești odată cu personajele care se desfășoară pe ecran.

Saw e un clasic între cele mai bune filme horror

filme horror

Despre ce e vorba: Filmul din 2004 a deschis porțile către ceea ce pe atunci era o nișă – gore-ul. Începe cu doi bărbați care se trezesc amândoi într-o baie uriașă și mizerabilă, în colțuri opuse, legați. Prin intermediul unei casete, ei primesc o sarcină – unul din ei trebuie să îl ucidă pe celălalt, altfel soția și fiica lui mor.

Cei doi sunt victimele ucigașului Jigsaw – un criminal care nu își omoară cu adevărat victimele, ci caută modalități prin care să le facă pe acestea să se ucidă între ele sau să se sinucidă.

De ce merită să îl vezi: Primul film din franciză nu se concentrează aproape exclusiv pe partea de violență, ca cele care l-au urmat. Deși este și ea prezentă, este ținută în frâu de valența psihologică. Filmul te pune pe gânduri și îți ridică multe întrebări. Cât de departe poate merge cruzimea oamenilor? Cum ar putea fi prins și închis un asemenea criminal? Dar mai ales: tu ce ai face dacă te-ai afla în situațiile limită în care sunt personajele?

Sinister

filme horror

Despre ce e vorba: Povestea acestui film din 2012 începe când scriitorul de romane despre crimă Ellison Oswalt se mută cu familia sa într-o casă nouă, unde o familie a fost ucisă în mod brutal. El descoperă în mansardă o serie de filmulețe din anii 1960, care dezvăluie crime asupra mai multor familii care au locuit în casa respectivă.

Ellison realizează că o forță supranaturală ar putea fi în spatele crimelor și că familia sa se află într-un pericol iminent.

De ce merită să îl vezi: În pofida clișeelor de tipul „familie care se mută” și „casă bântuită”, „Sinister” are ceva foarte diferit față de alte filme care au aceste elemente. E dificil să îți dai seama ce anume până nu îl vezi – poate tensiunea care pare organică, nu artificială, poate faptul că entitatea paranormală din film își adună puterile doar dacă îi este văzută fata.

Don’t Breathe

filme horror

Despre ce e vorba: Filmul acesta din 2016 are în centru trei adolescenți – Rocky, Money și Alex. Rocky își dorește o viață mai bună pentru ea și sora sa, motiv pentru care acceptă să jefuiască alături de Money și Alex casa unui bătrân orb.

Odată intrați în casă, adolescenții realizează că bătrânul ar putea fi un adversar în fața căruia nu au prea multe șanse – așa că încearcă să scape din casă înainte să fie prea târziu.

De ce merită să îl vezi: Tensiunea poate fi tăiată cu cuțitul în acest film. Deși nu are fantome sau demoni, va planta în tine o teamă viscerală, care rămâne cu tine și după ce filmul s-a terminat.

The Autopsy of Jane Doe

filme horror

Despre ce e vorba: În 2016, fanii horror au făcut cunoștință cu povestea lui Jane Doe. Când un șerif descoperă corpul unei femei necunoscute îngropat în beciul unei familii care a fost ucise, vrea să afle mai multe.

Cine este femeia străină? Cum a murit? Ce legătură are cu familia ucisă? Cadavrul este dus la morgă pentru o autopsie, iar șeriful vrea să aibă rezultatele până dimineață, pentru a le comunica jurnaliștilor. Acolo, Tommy Hilden și fiul său, care se întâmplă să îi fie și asistent, încep autopsia. Pe măsură ce noaptea furtunoasă se despletește, ei descoperă noi detalii și încep să realizeze că efectuarea autopsiei i-ar putea costa viața

De ce merită să îl vezi: Filmul are o atmosferă profund întunecată, care îți ridică părul pe mâini. Partea cea mai bună este că tensiunea se află într-un crescendo continuu – începe blând, ca mai apoi să capete proporții lent, dar sigur.

Cele mai bune filme horror: It Follows

filme horror

Despre ce e vorba: Filmul „It Follows” din 2014 are o premisă extrem de interesantă și originală – aceea de fantomă transmisă sexual. După ce protagonista Jay iese la întâlnire cu un băiat, iar cei doi fac sex, ea se trezește răpită de tânăr.

Acesta îi explică apoi că este urmărit de o entitate care își schimbă forma și care vrea să îl omoare, iar singura modalitate de a scăpa de ea este să o „dea” mai departe prin sex. Deși Jay nu îl crede inițial, realizează la scurt timp că acum ea este cea bântuită. Ea are de făcut o alegere – să transmită blestemul mai departe sau să își petreacă viața fugând?

De ce merită să îl vezi: Deși include o entitate care bântuie oamenii, filmul nu cade în plasa jump-scare-urilor. În schimb, te face să te întrebi constant dacă una din persoanele din fundal sunt noua formă a entității. Mai mult, s-ar putea să te trezești că te uiți de două ori în spate când te plimbi pe stradă, fie că ești singur sau cu prietenii.

A Quiet Place

filme horror

Despre ce e vorba: A Quiet Place” a apărut în 2018 și peste ani și ani, probabil va deveni un cult-classic. În anul 2020, majoritatea populației a fost ștearsă de pe suprafața Pământului în mai puțin de trei luni.

Vina o au niște creaturi oarbe, cu auz hipersensibil, care ucid la cel mai mic sunet și care au invadat planeta. Monștrii aceștia sunt mari, rapizi și par indestructibili. Pe parcurs vedem cum familia Abbott, una din puținele care au supraviețuit, își duc viața de zi cu zi – mereu atenți, mereu tăcuți, mereu în alertă.

De ce merită să îl vezi: Pentru un film în care nu auzi aproape niciun sunet, te va speria bine. Frica stă în anticipația aproape palpabilă – un cadru cu un cui pe trepte sau unul cu un ceas care urmează să sune este suficient să te facă să stai nemișcat, cu respirația tăiată, în așteptarea inevitabilului. După film, s-ar putea să fii mai tăcut decât de obicei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI