Cât de repede ți se va ”strica” ecranul OLED de la iPhone X

Cât de repede ți se va ”strica” ecranul OLED de la iPhone X
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
08:25 04.01.2018

Ecranele OLED pot suferi de un fenomen intitulat ”burn-in”, iar noile iPhone X de la Apple sunt și ele vulnerabile la această problemă.

Apple a așteptat foarte mult timp ca să facă tranziția de la LCD la OLED pentru smartphone-urile din portofoliu. Deși panourile OLED sunt mai subțiri, oferă culori mai vii și au un consum de energie mai mic, au și ele probleme importante. Prima dintre ele ținea de afișarea unor culori prea vii ca să fie adevărate, dar Apple a remediat acel handicap printr-un proces laborios de calibrare a panourilor. A doua este însă o limitare tehnologică ce nu poate fi ocolită cu ușurință. În cel mai bun caz, îi poți micșora impactul sau i-l poți întârzia.

Este vorba de burn-in, o problemă a ecranelor întâlnită inițial la plasme. Aceasta se manifestă prin întipărirea permanentă în ecran a unor imagini care au fost afișate constant pentru o perioadă îndelungată de timp. Pe vremuri, era sesizabilă prin prezența pe un TV de tip plasmă a siglei unui program precum Pro TV, dacă în cea mai mare parte a timpului urmăreai respectivul post de televiziune.

Cei de la Apple au recunoscut că este posibil să ai parte de acea întipărire a imaginilor pe iPhone X, dar nu era foarte clar cât de greu va ieși la iveală problema. Răspunsul la această întrebare a fost oferit de o publicația coreeană intitulată Cetizen. Respectivii redactori au testat apariția fenomenului de burn-in pe iPhone X, Galaxy S7 Edge și Galaxy Note 8. Testul a implicat afișarea unei singure imagini cu sigla site-ului timp de 510 ore.

Deși pe site-ul celor de la Cetizen se pot vedea mai multe imagini cu rezultatele testului, concluzia se poate trage și din imaginea de mai jos. Practic, iPhone X nu este imun la burn-in, dar efectele acelei limitări ale tehnologiei OLED sunt mult mai puțin evidente decât la Galaxy S7 Edge (prima imagine de sus) sau Note 8 (ultima imagine de jos). Partea bună este că ai șanse infime să suferi de această problemă, dacă nu te ambiționezi să ții ecranul telefonului pornit cu aceeași poză timp de câteva săptămâni.

iphone-x-burn-in

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI