Barele de protecție pe mașini: cum s-a renunțat la elementele cromate

Barele de protecție pe mașini: cum s-a renunțat la elementele cromate
20:13 11.11.2018

Evoluția barelor de protecție ale mașinilor îți arată că mai nou nu înseamnă întotdeauna mai bine. Barele de protecție au o istorie de peste o sută de ani și, cumva, cele metalice rămân mai eficiente decât cele din prezent.

Când erai mic, aproape toate mașinuțele de jucărie aveau câte o bară de protecție în față și în spate. De regulă cromată, era fie metalică, fie din plastic, dacă aveai o jucărie mai ieftină. Putea să îi lipsească oglinzilor laterale, volanul, chiar geamurile, dar bara de protecție niciodată.

De ce nu se neglija niciodată acest detaliu? Pentru că bara de protecție a fost, mai bine de o sută de ani, un element de bază al mașinii, care o întregea. Un automobil fără o bară de protecție era ca un om fără o mână sau un picior. În realitate, barele de protecție au avut, evident, atât rol de protecție, dar și de design.

Prima bară de protecție o adunai mereu de pe jos

Stânga: Prima mașină cu bară de protecție;
Dreapta: Ford Model A

În 1897, primul producător de automobile care a pus pe mașinile sale o bară de protecție (în față) a fost de origine cehoslovacă și avea o denumire pe care n-o vei citi până la capăt: Nesselsdorfer Wagenbau-Fabriksgesellschaft.

Dar, cădea de fiecare dată când se deplasa chiar și pe distanțe scurte. Sigur, în acea epocă, automobilele se cam dezmembrau oricum. Aproape de fiecare dată lăsau ceva în urmă.

În 1901, Frederick Simms a avut ideea să inventeze o bară de protecție capabilă să absoarbă șocul în momentul unui impact slab. În 1905, invenția lui a fost brevetată, iar de atunci, producătorii au înțeles cât era de importantă. Și nici nu arăta prea rău dacă știai cum să o montezi pe mașină.

Epoca de aur a barelor de protecție cromate

Pe la sfârșitul anilor ‘20, Ford și alți producători cu renume au început să experimenteze cu acest ornament util și făceau o treabă din ce în ce mai bună. Mașinile lor deja arătau diferit. Principala caracteristică: toate barele să fie cromate. Era o regulă.

Bineînțeles că o bară cromată trebuia să fie neapărat metalică. Nici nu prea erau alte variante. Lemnul a fost întrebuințat la cu totul alte componente.

Din anii ‘30 până în anii ‘60, barele cromate au devenit un “must”, un accesoriu fără de care nicio mașină nu ar fi fost atractivă. De la automobilele obișnuite și cele grand tour, până la muscle cars americane, toate se mândreau cu bare metalice cromate care le confereau personalitate și rezistență.

Totuși, în această perioadă s-a putut observa o reală evoluție la nivel de design. Până în anii ‘40, barele erau inexpresive, cu mult prea multe orificii. Se făceau astfel și din rațiuni de aerodinamică, dar, după al Doilea Război Mondial, barele au început să-și ia mai în serios rolul de înfrumusețare.

Au suferit unele “mutații”. Nu mai erau drepte, cu aspect rigid. Începeau să aibă forme mai ondulate, se eliminau muchiile și se mulau pe forma caroseriei. Din barele “cuminți” interbelice, deveneau “rebelele” din anii ‘60 și ‘70.

Regulile care au stricat tot

Momentul de cotitură a fost când autoritățile americane (după care s-au luat toate legislațiile apoi) au stabilit niște reguli clare pentru omologarea barelor.

Din 1973, trebuiau să-și mai în serios rolul de protecție. Standardul era ca barele să protejeze cât mai mult în cazul unor șocuri la viteze de 8 km/h în față, respectiv 4 km/h în spate. Cu cât era mai puțin avariată, cu atât își îndeplinea mai bine rolul.

Cele mai dure standarde au fost stabilite la începutul anilor ‘80, când a fost impusă și locația barelor – la 40 sau 50 de centimetri deasupra solului.

Ulterior, ele trebuiau să facă față și în cazul unor lovituri din lateral, mai exact, pe colțurile capotei. Așa au început barele de protecție să se lățească și să se întindă pe aripile față și spate, până aproape de alveola roții.

Ca să respecte normele, producătorii au început să pună barele mai depărtate de capotă, ca să fie protejate mai bine farurile/stopurile.

La sfârșitul anilor ‘80 și începutul anilor ‘90, nu mai dorea nimeni o mașină cu ditamai fierătaniile pe ea…și grele, și inestetice și tot mai puțin aerodinamice.

Prin urmare, producători ca Porsche, Chevrolet sau BMW au găsit soluția care a schimbat pentru totdeauna designul barelor de protecție: să se renunțe la cele clasice, cromate și să se creeze niște “măsti” de protecție late, mulate perfect pe caroserie și care să acopere structura metalică cu rol de absorbție a șocurilor din interior.

De atunci, nimeni n-a mai văzut oțel cromat în fața și în spatele mașinii. Azi, el este acolo, undeva, dar nu-l vezi și nu mai e cromat. Protecțiile sunt mai frumoase pentru că sunt vopsite la fel ca restul capotei, dar vulnerabile și la cele mai mici zgârieturi. De dragul vremurilor bune, SUV-urile care se respectă mai păstrează bare cromate, dar la modelele cu adevărat off-road sunt necesare.

Sursa: Car ID