Asus Zenfone Max Pro M1 are un acumulator generos și Android ”curat”

Asus Zenfone Max Pro M1 are un acumulator generos și Android ”curat”
06:15 19.04.2018

Pe parcursul anului, oficialii Asus nu se aruncă la foarte multe lansări de telefoane mobile, dar la această oră, sunt pe cale să finalizeze iminentul Asus Zenfone Max Pro M1.

Este puțin probabil să fii în pană de inspirație, dacă te gândești la achiziția unui nou smartphone în viitorul apropiat. Noi terminale au fost dezvăluite la fiecare câteva zile în fiecare colț al mapamondului. Cu toate acestea, în oceanul de mobile, își va încerca norocoul și ASUS cu al său Zenfone Max Pro M1.

ASUS a încheiat de curând un parteneriat cu operatorul de telefonie mobilă Flipkart. Acestea din urmă este localizat în India, iar contractul face referire la realizarea câtorva telefoane care, cel puțin în prima etapă de disponibilitate, vor fi dedicate doar indienilor. Primul din respectiva serie a  ajuns deja online și este intitulat Asus Zenfone Max Pro M1.

Trecând peste numele destul de elaborat al viitorului mobil, noul Zenfone se va distinge de concurență prin intermediul bateriei de 5000 mAh. Nu este singurul smartphone cu un astfel de acumulator, dar numeri pe degetele de la o mână celelate telefoane cu același atu.

ASUS Zenfone Max Pro M1 va folosi un panou cu diagonala de 6 inci și un raport de aspect de 18:9. Creierul întregii afaceri va fi un Snapdragon 636 realizat cu un proces de fabricație pe 14 nanometri pentru un consum energetic redus. Configurația hardware va fi completată de până la 6GB RAM și o memorie internă de 64GB. Dacă ai un buget mai mic, poți opta pentru același terminal cu 4GB RAM și 32GB de spațiu.

Personal, mă încânta ideea că va rula o variantă curată de Android Oreo. Asta înseamnă că actualizările de la Google vor ajunge mai repede pe Max Pro M1, pentru că nu trebuie să fie personalizate în prealabil de către ASUS. Smartphone-ul este dual SIM și include un slot pentru microSD-uri. Pe spate, va avea două camere principale de 16 megapixeli. La acestea, se adaugă o a treia cameră cu abilități similare pentru partea frontală. Un cititor de amprentă este de asemenea inclus în ecuație.

Noul dispozitiv va fi dezvăluit într-un cadru oficial pe data de 23 aprilie, peste doar câteva zile.

loading...