Asus Zenfone 5 Lite ajunge pe internet în imagini noi

Asus Zenfone 5 Lite ajunge pe internet în imagini noi
Alexandru Puiu
21:00 12.02.2018

Asus s-ar putea să vină cu o serie de dispozitive interesante la MWC 2018, iar printre ele se va numără și Asus Zenfone 5 Lite, un terminal cu specificații decente și un preț pe măsură.

În perioada 26 februarie – 1 martie, va avea loc la Barcelona cea mai nouă ediție a Mobile World Congress. Târgul internațional de tehnologie pentru mobile reprezintă mediul perfect pentru unele dintre cele mai importante lânsări de peste an. Câteva versiuni de Galaxy S și LG G au fost lansate la MWC.

La MWC 2018, printre companiile care se vor strădui să facă valuri, se numără și ASUS. Oficialii taiwanezi au făcut deja câteva promisiuni pe marginea iminentelor lansări. În septembrie 2017 am obținut prima confirmare a faptului că dispozitivele din seria Zenfone 5 vor fi dezvăluite în primul trimestru al acestui an.

Vârful de gamă intitulat simplu Zenfone 5 va fi anunțat într-o conferință desfășurată la Barcelona până la finele acestei luni. Anunțul a fost făcut de curând de către un reprezentant ASUS și include data de 27 februarie. Tot atunci, vom vedea alte câteva aparate promovate sub același brand asiatic. Printre ele se va numără și noul ZenFone 5 Lite ilustrat în imaginea de mai sus.

În privința primelor detalii despre ZenFone 5 Lite, acestea au fost postate pe Twitter de curând de către @evleaks. Evan Blass, persoana care se află în spatele pseudonimului @evleaks a mai avut dreptate în trecut de nenumărate ori când a postat informații despre smartphone-uri și tablete nelansate. Ca urmare, nu avem nici un motiv să nu credem că are dreptate când ne atrage atenția asupra unui număr de trei variante de culoare sub care va fi comercializat Zenfone 5 Lite. Va fi vorba de Moonlight White, Midnight Black și Rouge Red.

Din același flux de postări, aflăm că Zenfone 5 Lite va avea un panou cu raportul de aspect 18:9 și o rezoluție nativă Full HD+. Cele două camere de pe spate vor avea 16 megapixeli. Pentru selfie-uri de excepție, pe partea din față va fi prezentă o cameră de 20 de megapixeli. Pe lângă Zenfone 5 și Zenfone 5 Lite, phabletul Zenfone 5 Max va avea diagonala cea mai mare.

Comentarii
loading...