12 nov. 2018 | 11:40

Cum te va ajuta Android Q să fii mai productiv pe telefon

ACTUALITATE
Cum te va ajuta Android Q să fii mai productiv pe telefon

Android Pie a debutat acum ceva vreme, așa că e normal să vorbim despre Android Q, viitoarea versiune a sistemului de operare. Acesta îți va spori productivitatea pe telefon sau pe tabletă.

Android Nougat a adus pe telefoane funcționalitatea multi-window în adevăratul sens al cuvântului, dar astfel de sisteme au fost prezente, sub diverse forme, și pe versiuni anterioare. Totuși, sistemul a fost uniformizat de către Google odată cu Android 7, datorită celor trei moduri disponibile: split-screen, freeform și picture-in-picture (odată cu Android 8).

Cu toate acestea, deși split-screen e mai mult decât util, încă are o limitare majoră. Deși poți să împarți ecranul în două și să fii mai eficient, nu poți rula ambele aplicații simultan. Când două aplicații sunt deschise astfel, doar una este considerată activă, iar cealaltă este trecută într-un mod de standby.

Google a oferi recomandări dezvoltatorilor în materie de suport multi-window, ca experiența utilizatorilor să fie una folositoare, însă. O mulțime de aplicații încă au probleme, astfel că poți să te trezești că un videoclip se oprește, sau că mesajele dintr-o aplicație nu se sincronizează, deoarece e trecută în modul de pauză.

android pie

Android Q va schimba situația multitaskingului. Google va permite producătorilor să țină toate aplicațiile active în multi-window. Samsung a luat-o înainte și face asta deja cu modulul MultiStar din Good Lock, iar acum va exista și suport nativ pentru restul telefoanelor.

Pentru ca noua funcție să fie testată pe Android Pie, atât producătorii de telefoane, cât și dezvoltatorii de aplicații trebuie să ia câteva măsuri. Producătorii trebuie să ofere un update telefonului, ca acesta să ofere suport pentru multi-resume, iar dezvoltatorii trebuie să includă un tag special în aplicații, pentru a le face compatibile.

Cu toate că nu pare extrem de utilă momentan, funcția ar putea fi mai mult decât binevenită în cazul telefoanelor pliabile.