05 oct. 2017 | 12:19

Toate zborurile vor fi afectate de turbulențe severe din cauza încălzirii globale

ȘTIINȚĂ
Toate zborurile vor fi afectate de turbulențe severe din cauza încălzirii globale

Toate zborurile din viitor vor avea de-a face cu turbulențe mai frecvente și mai puternice, din cauza încălzirii globale.

Un nou studiu, publicat în jurnalul Geophysical Research Letters, publicația Uniunii Geofizice Americane, a calculat că încălzirea globală va spori frecvența turbulențelor puternice la nivel global, între anii 2050 – 2080. Turbulențele severe au forțe suficient de puternice încât să mute din loc bagaje și să trântească oamenii la podea.

Zborurile către cele mai populare destinații vor avea de-a face cu cele mai multe turbulențe: la 13.000 de metri altitudine, problemele vor fi cu 180% mai comune deasupra Atlanticului de Nord, cu 160% mai frecvente deasupra Europei, cu 110% mai dese deasupra Americii de Nord, cu 90% mai comune asupra Pacificului de Nord și cu 60% mai frecvente deasupra Asiei.

”Turbulențele devin mai puternice pe întreaga planetă și la mai multe altitudini. Problema nu va face decât să se agraveze odată cu schimbările climatice”, spune Paul Williams, profesor de științe atmosferice la University of Reading, în Marea Britanie, și autor principal al studiului. ”Studiul nostru subliniază nevoia de dezvoltare a unor prognoze detaliate pentru turbulențe, pentru a preveni rănirea pasagerilor și pentru a reduce costurile companiilor aeriene”.

Studiul face predicții de turbulențe și pentru emisfera sudică, dar și pentru regiunile tropicale. Deasupra Americii de Sud, turbulențele vor crește cu 60%, în timp ce spațiul aerian african și australian vor înregistra o creștere de aproximativ 50%.

Noua cercetare analizează simulări computerizate ale atmosferei din viitor, concentrându-se pe turbulențele din zone fără nori, periculoase mai ales pentru că sunt invizibile. Creșterile de turbulențe preconizate sunt o consecință a schimbărilor globale de temperatură, care înăspresc instabilitatea vânturilor la altitudini mari.