Cortana te va ajuta să fii mai eficient în Windows 10 cu tutoriale interactive

Cortana este prezent în Windows 10 încă de la prima versiune, dar într-o actualizare va ocupa un rol mult mai important și te va ajuta enorm.

Windows 10, la fel ca multe alte variante ale sistemului de operare lansate în ultimele decenii, nu este cel mai prietenos din lume. Microsoft a încercat să eficientizeze un pic mecanismul prin care ajungi la setările de care ai nevoie, dar tot ai nevoie de un volum important de cunoștințe tehnice ca să știi ce cauți.

Printr-o funcție ce va fi implementată în viitorul apropiat, Microsoft vrea să ajute utilizatorii de Windows 10 mai puțin pricepuți să se descurce fără ajutorul ”prietenului care se pricepe”. Noua opțiune va fi intitulată Follow Me, iar modul în care funcționează poate fi văzut în clipul de mai sus. Acesta a fost postat pe un canal de YouTube rusesc și pare să fi fost realizat pe o versiune beta de Windows.

Ideea de bază este simplă. Cortana va câștiga abilitatea de a-ți deschide ferestre și de a-ți evidenția pe ecran elementele de interfață cu care trebuie să interacționezi pentru a-ți rezolva o problemă. În plus, la fiecare pas, elementele vizuale vor fi însoțite de comenzi vocale pentru a înțelege mai bine exact ce se petrece pe ecran. Dacă ești de părere că te descurci de la un anumit pas și nu mai ai nevoie de ajutor, poți în orice moment să închizi asistentul virtual prin apăsarea tastei Escape.

Funcția nelansată momentan în mod oficial a fost dezvăluită pe Twitter sub pseudonimul WalkingCat. În trecut, același internaut a mai avut dreptate în privința câtorva zvonuri legate de evoluția sistemelor de operare Microsoft.

În altă ordine de idei, nu se știe când va introduce Microsoft această funcție în Windows 10, dar sunt șanse foarte mari să fie prezentă în Fall Creators Update, care va fi disponibil gratuit săptămâna viitoare. Oficialii gigantului din Redmond au făcut deja un pas în această direcție în urmă cu câteva luni când au introdus Cortana în asistentul de configurare inițială al unui PC cu Windows 10.

Alexandru Puiu
14:00 15.10.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video