Westworld: sezonul 2 ar putea aduce gladiatori și cavaleri în parcul de distracții

Westworld: sezonul 2 ar putea aduce gladiatori și cavaleri în parcul de distracții

Sezonul 2 din Westworld se apropie cu pași repezi, iar acum avem ocazia să aflăm câteva noutăți despre direcția în care va merge serialul.

Dacă nu au fost de-ajuns cowboy-ii cu care am avut de-a face în primul sezon din serial, atunci sezonul 2 din Westworld ar trebui să fie ce trebuie. Astfel, creatorii serialului, Jonathan Nolan și Lisa Joy au dat câteva indicii despre noile elemente care ar putea sosi în serial.

Nolan și Joy au discutat despre Westworld sezonul 2 la summit-ul Vanity Fair 2017, fiind întrebați de ce lumea romană și cea medievală nu au apărut în primul sezon. Întrebarea a fost pusă cu trimitere la filmul original din 1973, unde apar toate cele trei parcuri de distracții. La întrebare, Nolan a răspuns că ”trebuia să avem ceva pentru sezonul 2”.

Finalul sezonului 1 din serial ne-a arătat o frântură dintr-o posibilă lume cu samurai, într-unul din laboratoarele parcului fiind așezați câțiva astfel de luptători, într-o manieră similară cu cea a personajelor din parcul binecunoscut.

Deocamdată nu știm mai multe detalii despre direcția în care va merge sezonul 2 din serial. Astfel, lumea medievală i-ar putea include pe samurai, dar totodată am putea avea și două astfel de lumi paralele, distincte.

Totodată, rămâne de văzut dacă ambele lumi despre care a fost întrebat Nolan vor apărea pe parcursul sezonului doi, sau dacă doar una dintre acestea va conține planul acțiunii, cealaltă fiind rezervată pentru un viitor sezon 3.

La toate aceste întrebări ni se va răspunde odată cu apariția noului sezon din serial, care ar urma să debuteze pe HBO în primăvara lui 2018. Până atunci, mai ai timp să (re)vezi primul sezon și să te pregătești pentru ce urmează.

Sursa: inverse.com