Viața lui Albert Einstein: o minte sclipitoare care a revoluționat fizica modernă

, 14 Mar, 11:16

Albert Einstein a fost o minte sclipitoare în adevăratul sens al cuvântului, fiind considerat cel mai influent om de știință al secolului ai XX-lea. Acesta a pus bazele teoriei generale a relativității, dar a avut și alte descoperiri marcante pentru lumea științifică.

Einstein este o figură cunoscută chiar și printre cei care nu cunosc fizica și, în mediul social, au existat mereu zvonuri cu privire la genialitatea sa. Iar aceasta este ilustrată și de explicația sa asupra efectului fotoelectric pentru care a câștigat premiul Nobel pentru fizică, în 1921. Probabil că renumele său poate fi comparat într-o mare măsură cu cel pe care îl are Stephen Hawking în era contemporană- mai ales pentru că teoria relativității pune bazele fizicii așa cum o știm astăzi.

Viața lui Albert Einstein cunoaște multe suișuri și coborâșuri, mai ales în ceea ce privește studiile sale, iar dârzenia și curiozitatea acestuia sunt bine surprinse în evenimentele din copilăria, adolescența și viața târzie a acestuia.

Viața lui Albert Einstein: copilăria și adolescența

Einstein s-a născut la data de 14 martie 1879, în Ulm, Germania, dar în primii ani ai copilăriei se mută în Munich și apoi în Italia, pentru că tatăl său întâmpină probleme în conducerea propriei fabrici de produse electrice. Pentru că figura paternă este la bază un om de afaceri, preocupat mai mereu, mama sa, Pauline, este cea care se îngrijește de el și de sora sa Maria.

Curiozitatea și fascinația pe care o are pentru fenomenele naturale și pentru forța care există în Univers începe să se manifeste încă din copilărie. Și acesta evocă două momente importante din această perioadă care i-au afectat percepția asupra lumii, conturându-i viitorul strălucit pe care l-a avut. Drept dovadă, la vârsta de cinci ani, Einstein întâmpină primele sale întrebări. Privind un compas, acesta se chestionează cu privire la forțele invizibile care îi permit să devieze. Cu cea de-a doua fascinație a sa ia contact la vârsta de 12 ani, când își descoperă cea de-a doua pasiune- geometria. Amintește în memoriile sale de denumirea pe care i-o acordă primului său manual de geometrie: „cartea sfântă a geometriei”.

Contrar opiniei publice și a ideii care s-a tot vehiculat și care încă se vehiculează, mai mult pe post de scuză a unora dintre noi, Albert Einstein a fost de fapt un student care a excelat în matematică și fizică, dar era mediocru la toate celelalte materii. Cu toate că era un elev bun per total, Einstein se răzvrătește împotriva atitudinii autoritare a profesorilor săi și renunță la studiile sale la vârsta de 16 ani. Conștientizând totuși importanța lor, acesta încearcă să remedieze acest aspect al vieții sale. Drept dovadă încearcă să intre la Școala de Politehnică din Zurich, unde intră în 1896. Deși cunoaște numeroase piedici, din pricina golurilor sale în cunoașterea altor domenii, pe lângă matematică și fizică, acesta reușește să promoveze studiile în 1901, primind acreditarea pentru a deveni profesor.

Viața lui Albert Einstein: cariera

Cât timp a lucrat într-un birou de patente, Einstein a avut timp suficient pentru a-și sedimenta ideile din timpul studiilor de politehnică, care mai apoi i-au permis să-și construiască teoremele cu privire la principiul relativității.

Anul 1905 este un an miraculos pentru omul de știință. Einstein reușește să publice patru studii în unul dintre cele mai faimoase jurnale ale erei. Acesta a tratat subiecte pentru care a fost recunoscut în anii târzii ai vieții sale: efectul fotoelectric, mișcarea browniană, teoria specială a relativității și relația dintre materie și energie. Sub oblăduirea sa, studiul fizicii se îndreaptă într-o cu totul nouă direcție.

Cel de-al patrulea studiu publicat cuprinde faimoasa ecuație E=mc2, care sugerează că particulele minuscule de materie pot fi convertite în cantități mari de energie.

 

Viața lui Albert Einstein: viața amoroasă

În timpul studiilor sale, în Zurich, Einstein a pus bazele multor prietenii și alianțe, iar aici și-a cunoscut și viitoarea soție, Mileva Maric, o studentă sârbă care studia fizica. Deși la început relația lor a cunoscut multe piedici, părinții lui Einstein fiind împotriva uniunii lor, din cauza originii etnice a Milevei, aceștia s-au căsătorit în 1903 și au avut doi băieți, Hans Albert și Eduard. De asemenea, se zvonește că înainte de a întemeia o familie, cei doi au mai avut un copil, Lieserl, a cărui soartă nu este cunoscută de public, rămânând un mister.

Viața sa amoroasă cunoaște, de asemenea, modificări substanțiale. Ca urmare, Einstein divorțează de Mileva în 1919 și se căsătorește cu Elsa Löwenthal, o verișoară din partea familiei tatălui și a mamei sale.

Viața lui Albert Einstein: confirmarea genialității

O validare majoră a muncii lui Einstein a avut loc în anul 1919, când Sir Arthur Eddington, secretar al Royal Astronomical Society, a întreprins o expediție în Africa pentru a măsura poziția stelelor în timpul unei eclipse solare. Grupul condus de acesta a descoperit fenomenul curbării razelor luminoase atunci când ele trec în vecinătatea Soarelui. Rezultatele lui Eddington au confirmat teoria relativității a lui Einstein, lucru despre care au scris numeroși oameni de seamă, printre care se numără și Karl Popper.

Acceptarea teoriei a însemnat că universul ordonat adus în discuție de Isaac Newton a fost înlocuit de o nouă filosofie. Odată cu publicarea rezultatelor și a confirmări teoriei relativității, Einstein a devenit o celebritate globală, fiind prima celebritate modernă a cărui nume încă ne răsună în timpane.

Viața lui Albert Einstein: finalul vieții

Pe 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs pentru a onora cea de-a șaptea aniversare a Israelului, Einstein a suferit un anevrism abdominal. Fiind trimis de urgență pentru a fi tratat la centrul medical al Universității din Princeton, acesta refuză tratamentul, susținând că și-a trăit viața și că e dispus să își accepte soarta. „Dacă e momentul să mă sting din viață, prefer să fac asta într-un mod elegant”, afirmă acesta.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail