15 iun. 2017 | 00:49

Uncharted: The Lost Legacy pune două doamne în centrul atenției

VIDEO VIDEO

Foarte mulți fani ai seriei așteaptă cu entuziasm următorul Uncharted The Lost Legacy și, din noul trailer, sunt multe motive să nu mai avem răbdare.

Uncharted, împreună cu God of War sunt unele dintre cele mai profitabile francize exclusive din portofoliul Sony. Foarte mulți gameri își cumpără un PlayStation pentru a se juca Uncharted și, deși au existat speculații cum că seria se va încheia, se pare că nu este deloc așa.

Uncharted 4: A Thief`s End încheie povestea lui Nathan Drake, dar aventurile în orașe dispărute și zone neexplorate de pe mapamond continuă anul acesta cu un nou scenariu menit să-ți taie răsuflarea. Noul joc va fi intitulat Uncharted The Lost Legacy și a fost anunțat inițial în luna decembrie a anului trecut împreună cu clipul de mai jos. În cadrul PlayStation Experience, aflam atunci că cei de la Naughty Dog vor fi în continuare responsabili de realizarea titlului, dar că acesta va avea în centrul atenției două personaje feminine. Este vorba de Chloe pe care s-ar putea să o recunoașteți din primele jocuri din serie și de Nadine Ross, care și-a făcut apariția în Uncharted 4: A Thief`s End.

După cum era de așteptat, povestea noului joc va fi încărcată de explozii, caractere complexe și o poveste desprinsă parcă din blockbuster-ele de la Hollywood. Noi detalii despre joc, împreună cu data oficială de lansare au fost confirmate în cadrul conferinței Sony de la E3 2017 desfășurată în urmă cu câteva zile. Tot atunci a fost publicat pe YouTube un nou trailer oficial de aproximativ trei minute.

Uncharted The Lost Legacy, deși va putea fi jucat fără probleme pe primul PlayStation 4, va arăta și mai bine pe un PlayStation 4 Pro conectat la un TV Ultra HD. După cum se poate vedea la finalul clipului de mai sus, cei de la Sony au ținut să menționeze că trailerul include doar secvențe in-game randate pe un PlayStation 4 Pro.

Noul Uncharted The Lost Legacy va fi disponibil începând cu 22 august.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele