20 mart. 2017 | 13:56

Un studiu ne arată de ce mâncărimea este contagioasă

ȘTIINȚĂ
Un studiu ne arată de ce mâncărimea este contagioasă

Un studiu ne arată că mâncărimea este de fapt contagioasă, ea fiind un fenomen social care se propagă la toate mamiferele.

Ultima descoperire a cercetătorilor ne arată că mâncărimea este un fenomen care se transmite cu ușurință. Adică atunci când privim pe cineva care se scarpină, începem să simțim mâncărimi în locul respectiv. Acesta este de fapt un comportament social care s-a dezvoltat evolutiv. Cercetătorii ne arată că analiza neuronală a creierului șoarecilor ne arată că mâncărimea este cablată în creierul acestora, conform Mashable.

Spre exemplu, atunci când un șoarece se scărpina, ceilalți din jur începeau să simtă mâncărimi, iar același lucru se petrece și în cazul maimuțelor și al oamenilor. Știind deja că maimuțele Rhesus simt mâncărimi atunci când privesc un alt membru al speciei că se scarpină în fața lor, chiar și în cazul în care li se expune acest comportament prin intermediul unui clip video, cercetătorii încearcă să înțeleagă fenomenul în ansamblu, analizându-l și în cazul șoarecilor.

Evaluarea detaliată a proceselor neuronale ale șoarecilor le-a permis specialiștilor să ajungă la câteva concluzii de seamă. Astfel, în timp ce șoarecii își priveau prietenii cu blană cum se scarpină, celulele din nucleul SCN au eliberat un element chimic (care este un transmițător cheie) cunoscut sub numele de GRP.

În momentul în care echipa s-a folosit de diverse tehnici pentru a bloca emiterea acestei chimicale, șoarecii nu au mai simțit starea de mâncărime atunci când au văzut că alți șoareci se scărpinau. Ceea ce este interesant, este că odată ce ei au fost injectați cu substanța GRP, care induce starea de mâncărime, șoarecii au început să se scarpine timp de o oră, chiar și în absența unui stimul extern.

Aceste descoperiri le-ar permite cercetătorilor să înțeleagă circuitele creierului care sunt responsabile de controlarea comportamentului contagios. Momentan nu este foarte clar de ce anumite mamifere dezvoltă acest comportament social, însă una dintre ipoteze susține că acesta ar putea fi de fapt un mecanism de protecție. În acest fel, ei se alertează reciproc că au de a face cu o zonă plină de insecte și că trebuie să se scarpine pentru a se proteja.