Un inginer chinez s-a căsătorit cu o femeie-robot creată de el

Un inginer chinez s-a căsătorit cu o femeie-robot creată de el

Deși a reușit să-i asocieze trăsături feminine, este în continuare șocant faptul că un inginer chinez s-a căsătorit cu un robot creat de el însuși.

Zheng Jiajia a fost din totdeauna un inginer priceput. Înainte de a-și crea propria companie în 2014, acesta a lucrat timp de mai mulți ani la Huawei. În tot acest timp, și-a pierdut însă încrederea că va găsi vreo femeie cu care să-și petreacă viața. Pentru că nu a mai putut să facă față presiunii familiei pe subiectul căsătoriei, a decis să-și dedice restul vieții unui robot.

Casătoria cu un robot nu este recunoscută oficial în China, dar asta nu înseamnă că este ilegală. Oricine poate să celebreze un astfel de eveniment cu cei apropiați, iar Zheng Jiajia a reușit să includă în petrecerea sa o parte importantă din tradițiile chinezești. Printre participanții la eveniment s-au aflat mama sa, prietenii și colegi din facultate.

După ce știrea a apărut pe Sina.com, nu a durat mult până când a făcut înconjurul lumii. Pentru că mireasa nu se poate deplasa, Jiajia a ținut-o de mână în permanență la eveniment și a transportat-o în brațele sale. Voalul roșu nu a lipsit din capul robotului cu trăsături feminine, iar participanții le-au adus cadouri celor doi.

Femeie Robot China casatorie

Cu numele de Yingying, mireasa fabricată de Zheng are conform mirelui cunoștințele și maturitatea vârstei de 31 de ani, deși a fost creată în urmă cu doar 2 ani. Prin intermediul unei conexiuni la computer, Yingying poate comunica verbal, este o inteligență artificială destul de avansată, are acces la o colecție foarte mare de arhive audio și este capabilă să recunoască fotografii și obiecte. În ceea ce privește inabilitatea sa de a se deplasa singură, Zheng a promis ca se va ocupa de ea în viitor. Tot vizavi de viitor, Zheng Jiajia a asigurat participanții la nuntă că nu plănuiește să se despartă vreodată de Yingying.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI