Care este semnificația literei ”i” care însoțește multe produse Apple

Care este semnificația literei ”i” care însoțește multe produse Apple

De ani de zile prefixul ”i” este omniprezent în cele mai multe produse create de Apple, dar puțini cunosc semnificația acestei litere.

Producătorii de dispozitive mobile vin cu tot felul de denumiri interesante pentru produsele pe care le scot pe piață, iar Apple nu se îndepărtează de această tradiție. Drept urmare, denumirea tuturor produselor sale începe cu litera „i” – iPhone, iPad, iMac, iTunes, dar nu sunt mulți cei care cunosc ce simbolizează aceasta.

Primul produs al cărui denumire conținea litera ”i” este iMac, produs care a fost lansat la un eveniment Apple în 1998. Atunci Steve Jobs a introdus iMac-ul și a explicat legătura dintre ”i” și ”Mac”, notează Mashable.

În cadrul conferinței, fondatorul companiei a susținut că litera ”i” vine de la Internet, care este utilitatea principală pe care consumatorii o caută într-un computer. Deși aceasta era semnificația sa în 1998, de-a lungul timpului, simbolistica literei ”i” s-a îmbogățit considerabil și astăzi stă pentru cuvinte pe care Apple le consideră reprezentative pentru brandul său- individual, instruit, informat și inspirat.

De atunci însă, conexiunea la internet nu a mai fost o noutate așa că devenea aproape inutil să îți asociezi produsele cu această idee, amintindu-le cumpărătorilor că beneficiază de această utilitate. Din acest motiv, multe dintre noile dispozitive ale companiei sunt însoțite de numele companiei, care ia loc faimosului prefix ”i”- Apple Watch, Apple TV.

Motivul pentru care iPhone-ul nu va deveni niciodată Apple Phone? În 2007, când primul iPhone și-a făcut apariția pe piață, conexiunea la internet cu ajutorul unui telefon nu era un lucru banal, iar cumpărătorii țineau cont de acest aspect. Încă de pe atunci denumirea telefoanelor marca Apple s-a păstrat și iPhone va rămâne mereu în mințile oamenilor în acest fel.

Citește și: