Samsung mărește mizele și își pregătește propriile plăci video pentru telefoane

Samsung mărește mizele și își pregătește propriile plăci video pentru telefoane

Samsung pare să se îndrepte către independență în materie de componente, având în vedere zvonurile despre propriile plăci video.

Compania sud-coreeană ar fi trebuit să creeze o placă video proprie pentru telefoane încă din 2015. Între timp, aceștia au semnat un acord cu ARM pentru a le folosi plăcile video în cadrul procesoarelor Exynos, astfel că procesul de creare a propriilor plăci video a fost amânat. În urmă cu un an, aceștia ar fi fost în discuții cu Nvidia și cu AMD pentru licențe legate de laptopuri, iar acum se pare că Samsung a creat prima generație de plăci video proprii.

Conform surselor din piață, noua placă video a producătorului din Coreea de Sud se numește, în plan intern, S-GPU. Aceasta ar urma să debuteze în cadrul unui procesor flagship Exynos, care urmează să fie lansat în 2018, doar că trebuie să fie efectuate toate testele relevante până atunci.

Compania produce deja nuclee de procesoare de procesoare personalizate, bazate pe ARMv8 ISA de la ARM, dar și componente pentru rețelele mobile. Dacă placa video S-GPU este reali și devine integrată în noua generație de procesoare Exynos, noile SoC-uri create de către Samsung for fi complet personalizate, într-o manieră similară cu cea a sistemelor produse de Qualcomm, scrie sammobile.com.

Este important ca Samsung să producă o serie de plăci video puternice în prima generație, mai puternice decât cele pe care le pot oferi ARM, PowerVR sau Qualcomm. Asemenea performanțe sunt cruciale dacă Samsung brea să aibă un cuvânt de spus pe piața plăcilor video pentru telefoane. În plus, astfel de plăci ar trebui să aibă suport și pentru Vulkan, dar să ofere și o experiență mai bună în jocurile și aplicațiile cu realitate virtuală.