Samsung Galaxy S8: ultimele zvonuri și detalii despre lansare

Samsung Galaxy S8: ultimele zvonuri și detalii despre lansare
13:51 29.03.2017

Maine va fi una dintre cele mai așteptate zile pentru fanii Android, iar astăzi este ultima zi în care mai trebuie să ne facem griji cu privire la ultimele zvonuri despre Samsung Galaxy S8.

În data de 30 martie (adică mâine), Samsung Galaxy S8 și S8 Plus vor deveni în sfârșit o realitate și compania va dezvălui cele două dispozitive, în mod oficial, în timpul unei conferințe de presă care va avea loc în New York. Desigur, poate în acest moment nu vor mai rămâne surprize pentru fani, mai ales pentru că zvonurile s-au îndreptat în cam toate direcțiile (și puteți afla ce știm până acum despre produs), dar vom afla cu certitudine calea pe care au mers producătorii pentru a crea smartphone-ul.

De fapt, singurele întrebări pe care le avem cu privire la Samsung Galaxy S8 și S8 Plus privesc data exactă de lansare și prețul pe care compania îl va propune pentru cele două, și asta pentru că rapoartele nu ajung la un consens în aceste privințe. Cu toate acestea, ultimele două zvonuri pe care vrem să le împărtășim cu voi adaugă la suspansul inițial, conform bgr.com.

Deși mai avem o singură zi până la dezvăluirea flagship-ului, Galaxy S8 a fost fotografiat din nou. De această dată de Dimitri12, un utilizator al Slashleaks, care a mai lansat o serie de zvonuri despre dispozitiv în ultimele câteva săptămâni. Deși postarea apare original pe Instagram, ea este ștearsă după puțin timp, dar, după cum bine știm, nimic nu poate fi șters de pe internet. Atașăm cele două imagini mai jos.

De asemenea, vă prezentăm încă o imagine care apare inițial pe Weibo, iar în poză puteți observa și trasa diferențele de dimensiune între S8 și S8 Plus.

Samsung va dezvălui mâine, în timpul unei conferințe de presă la New York, Samsung Galaxy S8 și S8 Plus, iar lansarea celor două dispozitive se zvonește că va avea loc luna viitoare, fie pe 21 aprilie, fie pe 28 aprilie.

loading...