Samsung Galaxy Note 8 va fi disponibil într-o culoare inedită

Samsung Galaxy Note 8 va fi disponibil într-o culoare inedită

Se pare că noul terminal Samsung Galaxy Note 8 va putea fi cumpărat într-o variantă nouă de culoare, pe care compania sud-coreeană o introduce pentru prima dată pe telefoanele sale. Roland Quandt, unul dintre cei mai de încredere ”leakeri” de pe Twitter, a postat o poză cu noua culoare a phablet-ului care urmează să fie lansat la sfârșitul lunii august.

Deep Blue este numele noii variante de culoare. Pe lângă aceasta, vom avea parte și de obișnuitele Black și Orchid Gray. Nu știm încă dacă, pe lângă cele trei, vom putea cumpăra terminalul și în alte versiuni, însă știm că Samsung Galxy Note 8 este unul dintre cele mai așteptate telefoane ale anului. Anul trecut, Samsung anunța o nouă culoare pentru faimosul Note 7, Coral Blue, care a fost folosită ulterior pe S7 și S8. Asta ănseamnă că Deep Blue are șanse mari să fie prezentă și pe terminalele Galaxy S9, care vor fi lansate în primul trimestru al anului viitor.

Lansarea lui Samsung Galaxy Note 8 este programată pentru 23 august și urmează să aibă loc la New York. Zvonurile care circulă în aceste momente pe Internet par să indice aceleași specificații. Noul terminal va dispune de un ecran Infinity Display de 6,3 inci, cu un aspect 18:5:9. Procesorul care va pune în fucțiune smartphone-ul va fi un Qualcomm Snapdragon 835.

Phablet-ul va veni echipat cu un sistem de cameră duală, care va presupune doi senzori de 13 megapixeli, și va dispune și de popularul S Pen, care va fi ”stocat” în partea de jos a telefonului. Pe lângă aceste specificații, vom avea parte și de variante de 4 și de 6 GB de memorie RAM și de un senzor de amprentă amplasat lângă camera foto într-un mod similar cu cel de la Samsung Galaxy S8, notează Android Authority.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI