Rusia ia o măsură decisivă în lupta împotriva LinkedIn

, 09 Ian, 12:23

Bătălia purtată de autoritățile ruse împotriva LinkedIn continuă, aceștia blocând complet accesul la rețeaua profesională.

La sfârșitul săptămânii trecute, New York Times, citată de digitaltrends.com, a arătat că presiunile făcute de către ruși în cadrul Apple Store și Google Play Store s-au finalizat cu un succes pentru autorități. Astfel, aplicația LinkedIn a dispărut din magazinele online ale celor două mari sisteme de operare pentru dispozitive mobile.

Site-ul în sine a fost blocat acum aproximativ două luni, la începutul lui noiembrie 2016. Autoritățile au luat această măsură pentru a penaliza compania, deoarece nu a respectat cererea de a stoca datele utilizatorilor din Rusia pe teritoriul acestei țări. După acest eveniment, aplicațiile de Android și iOS au încetat să mai funcționeze corespunzător.

Ștergerea aplicației din Play Store și din App Store nu înseamnă mare lucru din acest punct de vedere, având în vedere că aceasta nu mai era funcțională, dar transmite un mesaj simbolic extrem de alarmant. Cu toate că marii giganți din domeniul tehnologiei au insistat pe susținerea exprimării libere, se pare că nu au prea multe variante atunci când un sistem de cenzură puternic este folosit.

Acesta nu este primul episod de acest fel, nici pentru Rusia și nici la nivel global. Turcia și China au apărut frecvent în articolele de știri deoarece au blocat, în ultimele luni, diverse servicii online. Cu toate acestea, cazul de acum este diferit, deoarece Apple și Google s-au implicat pentru a șterge aplicația din magazinele online, în comparație cu episoadele trecute, când cenzura se făcea doar prin intermediul providerilor de internet.

Apple a recunoscut că autoritățile ruse au cerut eliminarea aplicației LinkedIn din magazinul online în urmă cu o lună, iar Google a afirmat că operează în limita legilor instituite de țările în care compania este prezentă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail