Cum a reușit un robot să ducă torța olimpică în Coreea de Sud

Înaintea jocurilor olimpice de iarnă din Coreea de Sud, un robot a participat la ștafeta pentru ducerea torței olimpice. 

Olimpiada reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de pe calendarul pasionaților de competiții sportive. Următoarea Olimpiadă de Iarnă se va desfășura în mai puțin de două luni la Pyeongchang în Coreea de Sud. Având în vedere că respectiva țară este una dintre cele mai avansate tehnologic de pe întregul mapamond, nu ar trebui să vină ca o surpriză că a ținut să folosească un robot pentru transportul torței olimpice pe o distanță de câteva sute de metri.

Indiferent unde are loc olimpiada de iarnă sau de vară, aceasta este precedată de o ștafetă simbolică prin intermediul căreia o torță aprinsă transportă focul de la muntele mitologic Olimp la locul festivității de deschidere. Traseul este unul de câteva luni. În acest timp, o varietate foarte mare de personalități dintr-un număr surprinzător de mare de domenii ajung să alerge câteva sute de metri cu torța în mână.

În ziua 41 a ștafetei organizate de sud-coreeni, robotul humanoid HUBO a avut onoarea să transporte torța la locul „nașterii” sale în curtea Institutului Coreean de Tehnologie și Știință Avansată din Daejeon. În total, a mers aproximativ 150 de metri cu torța înainte să ajungă la un perete din lemn care a fost vopsit să pară că e realizat din cărămidă. În acel context, a făcut o gaură în perete doar pentru a-i oferi torța omului de știință responsabil de abilitățile sale, profesorul Oh Jun-ho.

Întregul eveniment a fost unul foarte spectaculos și poate fi văzut în detaliu în clipul de mai sus.

Acesta începe cu HUBO în poziția de șofer, transportându-l la locul ștafetei pe profesorul Dennis Hong, directorul fondatorul al Laboratorului de Robotică și Mecanisme din cadrul UCLA. HUBO va fi unul dintre cei 85 de roboți angajați în Olimpiada de la Pyeongchang pentru a asista echipele de securitate, pentru a oferi informații, a face curățenie și a picta pe pereți.

Un astfel de robot are 1,2 metri înălțime și este capabil să parcurgă 50 de metri pe minut.

Alexandru Puiu
19:39 13.12.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video