Recordurile temperaturilor crescute vor continua și în 2017

Recordurile temperaturilor crescute vor continua și în 2017
12:16 21.03.2017

Temperaturile crescute din ultimii ani dar și fenomenele meteo extreme vor continua să se accentueze în 2017.

În 2016, temperaturile medii globale au fost cu 1,1 grade Celsius mai ridicate decât nivelul pre-industrial, fiind ceva mai ridicate decât recordul stabilit anterior, în 2015, arată comunicatul anual al WMO cu privire la starea climatului mondial.

Oceanele au fost neobișnuit de calde, iar nivelul acestora a crescut destul de mult. În plus, ghețurile Oceanului Arctic au fost cu mult sub medie pe parcursul anului, iar secete extrem de severe au afectat America Centrală, dar și estul și sud-estul Africii.

Condițiile extreme au continuat și în 2017, zona arctică experimentând echivalentul polar al caniculei de cel puțin trei ori în această iarnă, în timp ce gheața din Antarctica a ajuns la un minimum. Schimbările din Arctica au influențat și vremea din alte colțuri ale lumii, aducând temperaturi ridicate în Canada și în SUA, dar și vreme neobișnuit de rece în mai multe zone din nordul Africii și peninsula Arabică.

David Carlson, director al World Climate Research Programme spune că ”și dacă El Nino nu are o putere ridicată în 2017, observăm deja alte schimbări importante pe planetă, acestea punând la încercare limitele înțelegerii noastre cu privire la climă”, scrie newscientist.com. Acesta mai spune că oamenii de știință intră într-un ”teritoriu neexplorat”.

În 2016, El Nino a fost responsabil pentru o încălzire de 0,1 – 0,2 grade Celsius, pe lângă încălzirea globală cauzată de activitatea umană. Astfel, recordul din 2016 a fost cu 0,06 grade Celsius mai ridicat decât cel din 2015, iar Petteri Taalas, secretar general al WMO spune că ”această creștere a temperaturii globale este consistentă cu alte schimbări petrecute în sistemul climatic”.

În luna noiembrie 2016, suprafața globală a ghețurilor a scăzut cu peste 4 milioane de kilometri pătrați, nivelul oceanelor a crescut cu 15 milimetri între noiembrie 2016 și februarie 2016, iar schimbările continuă.

loading...