Reclama OnePlus de Valentine’s Day este cel mai ciudat video de săptămâna aceasta

Reclama OnePlus de Valentine’s Day este cel mai ciudat video de săptămâna aceasta
19:15 14.02.2017

Cei de la OnePlus sunt cunoscuți pentru tacticile de marketing deloc tradiționale, dar cel mai recent clip video poate fi considerat exagerat chiar și de către cei mai mari fani ai companiei.

Ziua Îndrăgostiților are efecte ciudate, dar aparent și pasiunea pentru un anumit tip de tehnologie poate provoca reacții dubioase. Cei de la OnePlus nu își propun decât să șocheze și să tachineze fanii de smartphone-uri prin intermediul noii campanii, lansate în pragul sărbătorii de Sfantul Valentin. Și nu putem să zicem că aceștia nu și-au dat interesul în conceperea noii reclame a cărei tematică se potrivește de minune sărbătorii internaționale.

Partea cea mai interesantă este că producătorii nu au fost cei care au venit cu ideile, ci ei doar le-au încorporat într-un filmuleț care exprimă pe cât se poate de real sentimentele utilizatorilor flagship-ului OnePlus 3T. Compania a încorporat în acest clip toate tweeturile pe care le-a primit de la membrii comunității, începând cu luna noiembrie, când a fost lansat flagship-ul.

Ca să profite pe deplin de această zi, OnePlus pune la cale un concurs în care fanii se pot înscrie pentru a avea o șansă de a câștiga două telefoane OnePlus 3T, atât modelul Gunmetal, cât și Soft Gold, în versiunea de 64 GB. Producătorii nu se joacă cu jumătăți de măsură, mai ales în această zi specială, și îți oferă ambele modele, unul pentru tine și unul pentru partenerul tău. Aparent, tot ceea ce trebuie să faci este să comentezi la paginile din mediul social ale companiei OnePlus cu #LickofLove.

După cum afirmă chisr ei, reprezentanții OnePlus nu au ezitat deloc și și-au scos la înaintare toate armele din arsenal pentru a stârni interesul utilizatorilor. Clipul instigă prin faptul că surprinde momente în care actorii vorbesc despre cei iubiți într-un mod personal și deschis, iar fiind filmați de aproape, într-un cadru alb cu negru, nu îți poți da seama decât spre finalul filmulețului că protagonistul întregului clip video este de fapt modelul OnePlus 3T.

Sunteți iertați însă dacă aveți în vedere altceva în timp ce priviți spotul publicitar realizat cu asemenea măiestrie de producători.

loading...