Range Rover PHEV este primul hibrid al companiei și arată spectaculos

Range Rover PHEV este primul hibrid al companiei și arată spectaculos
Alexandru Puiu
16:30 12.10.2017

Sunt multe motive să-ți iei un Range Rover, dar consumul scăzut cu siguranță nu s-a aflat până acum pe lista de criterii. Noul Range Rover PHEV desființează mitul.

Una dintre cele mai importante companii din lume din domeniul mașinilor de teren tocmai și-a anunțat primul hibrid. La această oră, aproape că nu mai există nici un producător important din industria auto care să nu fi făcut un pas important în această direcție.

De această dată este vorba de Land Rover și noua lor creație Range Rover P400e 2019. În contextul în care Jaguar a făcut un anunț similar în urmă cu ceva timp pentru propriile creații, iar Land Rover este o companie Jaguar, putem afirma că lansarea era una previzibilă.

Range Rove PHEV va avea o putere totală de 296 de cai putere și va folosi un motor pe benzină în patru cilindri de tip turbo cu o capacitate de doi litri. Acesta va funcționa în tandem cu un al doilea motor electric cu o putere de 85kW și 398 de cai putere. Doar în modul electric, întregul mecanism este suficient de bine optimizat încât să poate parcuge o distanță de 50 de kilometri fără benzină. Respectiva cifră de autonomie este foarte importantă deoarece depășește alte hibride din aceeași clasă, precum BMX X5 sau Volvo XC90 T8.

Range Roverul din imaginile alăturate, pe lângă un locaș standard de alimentare cu benzină, suportă un încărcător de 7kW. Din păcate, nu este compatibil cu nici o tehnologie de încărcare rapidă. Singurul hibrid din aceeași clasă cu o astfel de dotare este Mitsubishi Outlander PHEV.

Pentru a face tranziția de la un mod de funcționare la altul, electric sau pe benzină, poți apela la un buton. Profitând însă de informațiile de dificultate ale traseului pe care urmează să-l parcurgi, mașină va folosi o tehnologie de optimizare predictivă a consumului de energie pentru a automatiza tranziția de la o motorizare la alta.

Deși numele complet al noului autoturism este 2019 Range Rover P400e plug-in hybrid, acesta va ajunge în reprezentanțele companiei britanice în primăvara anului viitor și tot atunci vor fi livrate primele comenzi.

Video-Land-Rover-introduces-2018-Range-Rover-also-with-P400e-PHEV-50

Comentarii
loading...