PlayStation 5 va ajunge pe rafturile magazinelor mai târziu decât crezi

PlayStation 5 va ajunge pe rafturile magazinelor mai târziu decât crezi

Nici nu s-a lansat bine PlayStation 4 Pro că deja există discuții și zvonuri despre PlayStation 5. Unul dintre cei mai importanți și mai de încredere analiști care se ocupă cu studiul pieței consolelor, Michael Pachter, a spus că noua consolă produsă de Sony ar putea ajunge pe rafturile magazinelor mai târziu decât ne-am putea aștepta. 

2019 este pariul pus de acesta. În plus, PlayStation 5 va fi un upgrade ”pe jumătate”, la fel cum a fost și PlayStation 4 Pro sau chiar și Xbox One X. Nu știm încă dacă vom asista la un redesign complet al device-ului de gaming, însă cu siguranță va fi vorba despre un upgrade masiv al specificațiilor. E clar că Sony nu vrea să fie lăsată în urmă de Microsoft, lucru care se cam întâmplă în prezent.

Pachter spune că se așteaptă ca noul PlayStation să fie lansat în 2019 mai degrabă, nu în 2018, și că pasul va fi făcut așa târziu din cauza timing-ului care trebuie respectat în ceea ce privește dezovltarea televizoarelor. Sony vrea să scoată o consolă foarte performantă atunci când cota de piață a televizoarelor 4K va atinge măcar 50%, cel puțin în Statele Unite ale Americii, și măcar 35% per total, în lume. Chiar dacă nu multă lume este de acord cu Pachter, punctele pe care acesta le atinge în pronosticul său rămân la fel de valabile.

Următoarea consolă pe care Sony o va scoate pe piață va veni ca un răspuns la Xbox One X, produsă de rivalii de la Microsoft, care va fi lansată la sfârșitul acestui an. Atunci când va ieși pe piață, noul Xbox va deveni cea mai puternică consolă din lume, având specificațiile net superioare lui PlayStation 4 Pro, actualul vârf de lance al lui Sony, notează Ubergizmo.

Citește și: