12 oct. 2017 | 16:06

Oppo F5, telefonul chinezesc care te face să uiți de Samsung și iPhone

ACTUALITATE
Oppo F5, telefonul chinezesc care te face să uiți de Samsung și iPhone

Oppo F5 e un telefon chinezesc pe care l-ai putea prefera în locul smartphone-urilor de top cu logoul Samsung sau Apple, iar acesta sosește curând.

Despre Oppo probabil ai mai auzit, cu toate că n-au devenit foarte populari pe aici, cel puțin nu încă. Noul lor telefon pare destul de promițător, iar până la lansarea lui pe piață nu mai este mult.

Oppo F5 debutează spre finalul lunii, însă la lansare va ajunge doar pe câteva piețe. Astfel, compania a ales India, Indonezia, Myanmar, Filipine, Tailanda și Vietnam ca piețe de desfacere pentru smartphone. Nu e încă sigur dacă acestea vor fi singurele țări în care telefonul va fi disponibil sau dacă aceștia mizează pe o lansare etapizată. Smartphone-ul nu pare să fie unul rău, așa că ar fi păcat să nu vadă și alte piețe.

Vedeta smartphone-ului chinezilor este inteligența artificială. Din ce în ce mai mulți producători mizează pe aceste două cuvinte când vine vorba de tehnologii, iar Oppo F5 promite să folosească AI-ul pentru a te face mai frumos. Asta înseamnă că selfie-urile pe care le faci cu telefonul vor fi înfrumusețate automat de inteligența artificială, astfel încât tu să poți posta fotografia perfectă pe rețelele sociale. Partea și mai bună e că softul învață din ce în ce mai multe odată cu trecerea timpului, așa că pe măsură ce faci mai multe fotografii, acesta va învăța să le retușeze din ce în ce mai bine.

În plus, Oppo F5 va fi primul telefon al companiei care va aduce un ecran FHD+, cu rezoluția de 2160 x 1080 pixeli. Datorită rezoluției ne putem da seama și de raportul de aspect, de 18:9. Telefonul va avea și 6 GB de memorie RAM, dar și 64 GB de spațiu de stocare. În plus, camera principală vine cu un senzor de 20 de megapixeli.