O pereche de mănuși inteligente îți generează ,,subtitrare” pentru limbajul semnelor

O pereche de mănuși inteligente îți generează ,,subtitrare” pentru limbajul semnelor
08:42 01.06.2017

O companie taiwaneză mai puțin cunoscută se află într-un stadiu avansat de dezvoltare al unor mănuși inteligente ce transcriu gesturile din limbajul semnelor.

Dacă nu cumva ai un surdomut în familie, este puțin probabil să știi limbajul semnelor. Asta nu înseamnă însă că nu vei interacționa vreodată cu un surdomut fără să ai cea mai vagă idee vizavi de ce încearcă să-ți comunice. Soluția la un astfel de scenariu se pare că va veni în curând sub forma unor mănuși inteligente create de Yingmi Tech. Compania taiwaneză creată de un grup de cercetători de la Universitatea de Știință din Taiwan se pare că a ajuns destul de departe cu acest proiect.

Inițial, noua companie a fost creată cu scopul de a realiza o soluție mai bună pentru controlul obiectelor în realitate virtuală. În practică, s-a dovedit că aceeași soluție tehnică este atât de sofisticată încât poate înregistra cu o precizie surprinzătoare fiecare gest făcut cu mâinile și degetele de la mâini.

Merită avut în vedere că acest concept este departe de a fi complet nou. În schimb, soluția celor de la Yingmi de a transpune în scris limbajul semnelor este cea mai elegantă și discretă. Cutia care găzduiește giroscopul și bateriile este cât se poate de mică și poate oferi o autonomie de 8 ore pentru fiecare mână.

Momentan, problema este dată de dimensiunea astronomică a bazei de date din spatele sistemului de transcriere. În China, de exemplu, limbajul semnelor include o serie stufoasă de semne și simboluri care încap cu greu pe un smartphone modern pentru a genera respectiva subtitrare offline.

În principiu, există două soluții. Fie optezi pentru utilizarea offline a unui limbaj mai simplist, folosind cuvinte mai puține, fie te gândești la stocare bazei de date în cloud, cum fac cei de la Yingmi. Dintr-un punct de vedere, în aceeași manieră funcționează și Google Translate, care îți permite deopotrivă să faci traduceri offline și online cu niveluri diferite de dificultate. Momentan, nu se știe când vor ajunge aceste mănuși pe piață.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI