Nokia 9 ar putea fi un telefon extrem de atrăgător

Nokia 9 ar putea fi un telefon extrem de atrăgător

Nokia 9 este unul dintre viitoare telefoane care vor purta celebrul nume, sub egida HMD Global, iar smartphone-ul ar putea arăta foarte bine.

nokia 9

Am scris deja de câteva ori despre noile telefoane pe care Nokia le va lansa pe parcursul acestui an, iar Nokia 9 a avut propriul articol, în care am discutat despre tehnologia OZO Audio. Aceasta ar urma să fie folosită pentru telefon, acesta devenind primul smartphone care beneficiază de această funcție.

nokia 9

Având în vedere că vorbim despre funcții noi pentru telefon, ne putem aștepta la un smartphone de top. Iar dacă este să ne luăm după o serie de imagini conceptuale realizate de Phone Designer, atunci telefonul ar urma să fie unul atractiv nu doar la capitolul specificații, ci și când vine vorba de aspect.

nokia 9

Astfel, telefonul ar urma să aibă un ecran generos, de 5,5 inci, iar display-ul ar urma să folosească raportul de aspect folosit și de LG G6, cel de 18:9. Ce este de remarcat în ceea ce privește partea din față a telefonului este că, pe de-o parte, observăm margini extrem de subțiri, iar pe de altă parte, are două difuzoare frontale, unul în partea de sus, iar altul în partea de jos. Ne putem aștepta ca difuzoarele să aibă și microfoane încorporate, tocmai pentru a da utilitate funcției OZO Audio.

nokia 9

Nokia 9 vine la pachet cu un sistem de camere duale, dar și cu Android O, scrie phonearena.com. Dacă ceea ce vedem în imaginile din acest articol se adeverește, atunci vom avea parte de un telefon destul de bun, acesta urmând să ajungă în magazine undeva în toamna lui 2017. Cu un procesor Snapdragon 835, cu lentile Zeiss, dar și cu rezistență la apă, alături de alte funcții, telefonul ar putea concura cu rivalii consacrați.

nokia 9

Citește și: