07 mart. 2017 | 08:10

Nintendo Switch depășește recorduri importante de popularitate

Gaming
Nintendo Switch depășește recorduri importante de popularitate

Nintendo nu lansează foarte des console de gaming, dar se pare că noul Nintendo Switch a reușit să fie un succes răsunător pentru japonezi.

Nintendo Wii a fost un succes răsunător ce a reinventat gamingul în confortul căminului și a reușit să fie un concurent serios pentru Xbox 360 și PS3. A urmat Wii U, lansat în apropierea momentului în care Sony și Microsoft se pregăteau să introducă modelele lor next-gen. Din păcate, acesta din urmă nu a reușit să genereze un interes suficient de mare, iar cei de la Nintendo au fost nevoiți să îmbrățișeze eșecul și să lucreze cât se poate de intens la un nou concept.

Efortul desfășurat pe parcursul a câțiva ani de cercetare și dezvoltare se pare că s-a reflectat într-un succes răsunător. Deși s-a lansat de doar câteva zile, primele statistici despre vânzările de Nintendo Switch ilustrează niște recorduri importante. În urma unui interviu cu președintele Nintendo America, Nick Wingfield de la New York Times a postat pe Twitter că Nintendo Switch s-a vândut în două zile mai bine decât orice altă consolă Nintendo lansată vreodată în aceeași unitate de timp.

Vizavi de jocul de lansare, The Legend of Zelda: Breath of the Wild, acesta este cel mai bine vândut titlu din istoria companiei. Fostul record a fost deținut de Super Mario 64 pentru Nintendo 64, dar se pare că interesul a fost mai mare pentru cel mai nou Zelda. Această statistică nu ia în considerare titlurile incluse cu consolele, precum Nintendo Land ce venea la pachet cu fiecare exemplar de Wii U.

Merită însă reținut că acestea sunt performanțe pe termen scurt. Este foarte posibil ca pe termen lung, interesul pentru consolă să scadă și să nu se apropie de liderul absolut al Nintendo, consola Wii. Rămâne să vedem ce le rezervă viitorul japonezilor și dacă giganți precum EA, Activision sau Ubisoft vor lansa viitoarele jocuri de top și pentru Wii U.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele