Angajații NASA despre care nimeni nu vorbește, dar care au un rol crucial

Angajații NASA despre care nimeni nu vorbește, dar care au un rol crucial

Când ne gândim la NASA, ne gândim la spațiu, misiuni la ani lumină și sterotipuri de la Hollywood. Ceea ce nu asociem cu această companie sunt croitoresele, fără de care astronauții nu ar fi părăsit niciodată Pământul.

Una din aceste croitorese este Lien Pham, care lucrează în Laboratorul Jet Propulsion, pentru a crea pături termale, care sunt esențiale în misiunile în spațiu. Aceste pături termale sunt create la aceleași mașini de cusut industriale folosite la pantofii pe care îi porți. Lien nu a visat vreodată că va lucra într-un așa domeniu pe vremea când copilărea în Vietnam. Abia când a ajuns în State, alături de familia ei, la sfârșitul anilor ’70, a realizat că are nevoie de bani să-și întrețină cei șase frați și surori.

Lien își amintește că pe atunci familia ei a cumpărat două aparate de cusut și au început să coasă haine noaptea și să le vândă ziua. O dată pe săptămână, Lien mergea la cursuri de inginerie electrică. Ingineria electrică era o afacere în floare în California, iar cei de la NASA făceau angajări. A aplicat pentru un job la Laboratorul Jet Propulsion, la sugestia unui prieten, iar în 1994 a început să lucreze acolo.

În cadrul misiunii Cassini către Saturn, Lien a trebuit să conecteze instrumentele științifice de pe nava spațială la o sursă centrală de putere. Sarcina nu a fost una ușoară. Dar faptul că implica multe cabluri o făcea ideală pentru femei, potrivit acesteia. Echipa pentru pături termice este compusă din câteva femei. Ele cos atent 20 de straturi individuale, unele din ele extrem de subțiri.

Rolul croitoreselor la NASA este pe cât de vital, pe atât de nerecunoscut de publicul larg. Poveștile croitoreselor rămân nespuse, într-un soi de „anonimi celebri” marca NASA. Chiar și așa, Lien iubește ce face. Când era mică visa să atingă stelele. Acum poate construi ceva care ajunge până la ele – ceea ce este, în esență, un vis devenit realitate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: BBC