19 dec. 2017 | 14:26

Ce ar trebui să știi despre clipul cu manele filmat la Medicină

ENTERTAINMENT
Ce ar trebui să știi despre clipul cu manele filmat la Medicină

Dacă aveai impresia că UMF Carol Davila scoate cei mai buni medici din România, află că nu face doar atât. În portofoliu se adaugă videoclipuri de manele și filme proaste de Crăciun.

Manelele au fost mereu un subiect delicat și controversat în România. Dan Bursuc a reușit să fie într-un scandal similar ca cel de acum când a filmat un videoclip la Operă. Mai nou, sunt oameni indignați că în biblioteca Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila a fost filmat un clip al cântăreței Carmen Șerban.

Poate că acest lucru nu părea atât de greșit și nu aflau prea mulți oameni dacă acest videoclip nu era al unei manele. Melodia a fost lansată pe YouTube pe 8 decembrie.

Acum, maneaua face din ce în ce mai multe vizualizări pe YouTube în urma mediatizării ei și a subiectului delicat, care a împărțit românii în două tabere. Era și de așteptat.

Adică românii sunt curioși să vadă despre ce-i vorba în manea, dacă e filmată la UMF, mai ales că pentru asta a fost nevoie de aprobarea rectorului sau decanului universității. Pe unii îi amuză, pe unii îi intrigă, unora le face greață, iar pe alții îi pune pe gânduri. Nu cred că am auzit până acum de o astfel de manea care să trezească atâtea stări și sentimente în oameni. Asta da reușită.

Maneaua filmată la Davila n-are nicio treabă cu decorul

Videoclipul este filmat în biblioteca Universității și arată povestea a doi tineri îndrăgostiți. Ar putea avea și sens: dacă intri la medicină, poți să-ți iei adio de la câțiva ani din viață, de la dragoste și alte alea, pentru că o să stai toată ziua cu nasu-n cărți. Deci, dacă oamenii ăștia doi stau în bibliotecă toată ziua, unde să se vadă și să-și arate sentimentele?

Mai în glumă, mai în serios, nu e tocmai cea mai inspirată decizie a conducerii instituției, asta-i clar. Adică la ce se așteptau: oamenii să dea share-uri peste share-uri și să o laude pe Carmen Șerban că a intrat pentru prima dată într-o bibliotecă, sau să o viralizeze spunând că face și universitatea un ban cinstit? Și, toate ca toate, dar e o manea mediocră rău, cu un saxofonist care pare că mai are puțin și-și dă sufletul și vedeta care n-are nicio treabă cu decorul.

Maneaua asta n-ai putea să o asculți în niciun moment al vieții tale, nici măcar în glumă. E spre o zonă pop mai degrabă decât spre lăutărie și maneliști.

Cumva, a început să devină scandal de la postarea pe Facebook a lui Vasi Rădulescu. „UMF Carol Davila, acea instituție de prestigiu care produce medici, a permis filmarea unui videoclip al unei manele chiar în incinta facultății. În acea bibliotecă am tocit mii de pagini, ca un intelectual tâmpit ce sunt. Este filmat în biblioteca mare din UMF Carol Davila, pe parchetul pe care au călcat, cândva, George Emil Palade, Ion Cantacuzino, Prof. Gerota sau Victor Babeș”, a scris acesta destul de revoltat.

Netflix a filmat cel mai prost film (și destul de vizionat) și la UMF Carol Davila

UMF Carol Davila ar trebui să devină platou de filmare. Probabil că n-ar scoate la fel de mulți bani cât face din taxă, dar e ceva decor de folosit acolo.

Tot în biblioteca instituției a fost filmat unul dintre cele mai proaste filme de Crăciun pe care le-am văzut. E al Netflix, dar probabil că le e jenă de el. „A Christmas Prince” are câteva cadre trase în amfiteatrul de la Carol Davila, prezentat ca fiind Parlamentul unei monarhii fictive.

Dacă nu l-ai văzut până acum, poate că ar trebui și, nu, nu pentru că-i vreo revelație de filme. E unul dintre cele mai proaste filme de dragoste, cu o poveste clasică, banală, la care o să te minunezi și nu în sensul bun al cuvântului. Altfel, are cadre și trase pe la castelul Peleș, și prin alte zone din România. Dacă vrei să te simți bine cu țara, e de văzut.

În orice caz, UMF Carol Davila ar trebui să iasă în față și să spună ceva. Nu neapărat să se scuze sau să regrete, ci să-și asume că și-a pus anumiți oameni în cap.

Dincolo de aceste aspecte, e până la urmă un video și plângerile pe subiectul acesta capătă atât valențe rasiste, cât și sexiste. E curios câți oameni s-ar fi minunat de video, dacă era pentru o melodie pop sau pentru un cântăreț din afară. Dar Vasi Rădulescu are dreptate cu un punct de vedere: „Închirierea spațiului înseamnă niște mii de euro. Unde s-au dus acei bani? Există o factură?”

Cel mai probabil pentru UMF a fost un succes. Iar pentru Carmen Șerban va fi un succes și mai mare.