Lamborghini Urus inaugurează seria de SUV-uri exotice hibride

Lamborghini Urus inaugurează seria de SUV-uri exotice hibride
Ioana Bîrsan
16:26 10.05.2017

Lamborghini urmează să lanseze prima sa mașină, Lamborghini Urus, din seria de SUV-uri exotice hibride. 

Urus este un concept important pentru că va atrage o nouă categorie de cumpărători. Acest model a fost dezvoltat plecând de la ideea de utilitate, fiind un vehicul prietenos pentru o familie, pentru că dispune de un spațiu mare de manevră în interior, cu un portbagaj încăpător.

Lamborghini Urus conține genele care fac ca Aventador S să fie una dinte cele mai performante mașini de pe planetă, iar acest model va deveni primul vehicul pe bază de turbo-compresor al companiei de talie mondială. Mai mult, modelul poartă cu sine o importanță deosebită pentru că va inaugura prima serie de SUV-uri exotice hibride ale companiei. Pe scurt, nu se aseamănă cu niciun model creat de companie până în prezent, potrivit Digital Trends.

Potrivit lui Maurizio Reggiani, reprezentantul departamentului de cercetare și dezvoltare al Lamborghini, prima versiune a modelului Urus va avea un motor pe bază de combustibil, iar modelul hibrid va apărea ceva mai târziu, în 2018.

Deși SUV-ul hibrid inaugurat de Lamborghini va fi o noutate, compania susține că dezvoltarea tehnologiei pentru motoare și baterie va face posibilă integrarea unora suficient de puternice pentru a alimenta o mașină puternică. Industria lucrează de zor pentru a reduce dimensiunea și pentru a crește performanța bateriilor.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le-ar putea întâmpina inginerii este amplasarea bateriei. Aceasta ar trebui să fie integrată astfel încât centrul de gravitație al mașinii să fie cât se poate de jos. Astfel, nu poți amplasa bateria oriunde – de exemplu, sub capota din față a vehiculului sau în partea din spate, pentru că dacă vei face asta, mașina nu va avea echilibrul corespunzător. Bateria trebuie să fie integrată în zona din mijlocul mașinii, iar acest lucru nu este încă la îndemâna producătorilor.

În cazul SUV-urilor, greutatea este, de asemenea, importantă, dar nu este la fel de fundamentală ca în cazul unei supermașini. Pentru că SUV-urile dispun de un portbagaj mare, bateria poate fi instalată în apropierea motorului, iar asta nu va afecta în niciun fel modul în care mașina poate fi condusă.

Există însă și câteva părți dezavantajoase ale implementării tehnologiei hibride. Deși emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse considerabil, este clar că nu te poți aștepta ca vehiculul să aibă aceeași performanță ca un V8.

Comentarii
loading...