Isteria de presă despre moartea industriei auto: CEO-ul Mercedes Benz n-a spus nimic din ceea ce vor alții să crezi că a spus

În ultimele zile, s-a iscat un oarecare val de isterie în presă, pornind de la previziuni mai mult sau mai puțin sumbre atribuite CEO-ului Mercede Benz, Dieter Zetsche.

Te-ai aștepta ca pe LinkedIn să fie ceva mai puțin material conspirativ sau fals, având în vedere că vorbim despre o rețea socială profesională, unde nu pui poze cu bunica și nu dai share la chestii pentru ca Facebook să doneze un dolar copiilor din Africa. Cu toate că rețeaua are un anumit statut, asta nu înseamnă că nu se propagă materiale care nu și-ar avea locul acolo, prin prisma faptului că nu sunt ceea ce par.

Vorbim acum despre un articol din titlul căreia afli ce părere are CEO-ul Mercedes Benz despre viitor și despre cum ți se va schimba viața în următorii 20 de ani. Respectivul vorbește despre multe lucruri interesante, captivante, dar și despre lucruri mai de speriat. De una dintre acestea s-au agățat cei care au înghițit gălușca pe nemestecate, pentru că de ce ai vrea să verifici ceea ce scrii când poți să dai știrea și să mai faci niște vizualizări pe o predicție ȘOCANTĂ?

Articolul de pe LinkedIn spune că Dieter Zetsche a vorbit despre toate acele lucruri într-un interviu acordat recent. Cui? Nu știm. Când? Nu știm? Avem un link către interviu? Nu. Miroase deja dubios, așa-i? Asta pentru că Zetsche nu a făcut niciuna din declarațiile care i se atribuie.

Presa de la noi s-a agățat rapid de subiect și a capitalizat pe falimentul marilor companii din industria auto. Ce e cu adevărat amuzant e că articolele pe care le găsim în online-ul românesc vorbesc despre faptul că Zetsche a dat un interviu pentru LinkedIn; într-adevăr, nuanțele se pierd în traduceri și când joci telefonul fără fir, se deformează lucrurile până la final.

De unde vin, mai exact, previziunile care i se atribuie în mod voit eronat CEO-ului Mercedes Benz? Dintr-o postare de pe Facebook, făcută în data de 22 aprilie 2016 de către un anume Udo Gollub. Acesta își deschide postarea spunând că a fost la summit-ul Singularity University și că a învățat niște lucruri interesante acolo. Trece apoi în revistă noutățile, iar lumea îl aplaudă în comentarii. Mai bine de un an mai târziu, o bună parte din postare este preluată cuvânt cu cuvânt pe LinkedIn și atribuită lui Dieter Zetsche. Au mai fost adăugate alte câteva predicții despre viitor, însă niciuna nu ne poate trimite direct către CEO.

știri false
O parte din postarea de la care a pornit articolul comentat.

Am căutat pe Google o frază din articolul de pe LinkedIn și nu mi-a fost prea mare mirarea când am găsit aceleași cuvinte pe o mulțime de site-uri. Mai jos aveți un astfel de screenshot, care arată și datele la care au fost postate respectivele articole, cu peste un an înaintea interviului.

știri false
FW:FW:FW:FW: Viitorul văzut de CEO-ul Mercedes-Benz

Probabil cea mai amuzantă este a doua intrare, care îmi amintește de mail-urile spam pe care cei mai în etate aveau obiceiul să le trimită mai departe contactelor din agendă. Au trecut ceva ani de atunci și Facebook a prins teren, astfel că mail-urile au fost înlocuite de share-urile care de care mai interesante. Conținutul s-a schimbat puțin, dar esența e aceeași.

Producătorii de mașini nu vor intra în faliment. Într-adevăr, motoarele diesel și pe benzină au zilele numărate iar viitorul este unul electric, însă asta nu înseamnă că dispar producătorii. Mercedes-Benz va fi aici și peste 20 de ani, când lucrurile ar trebui să o ia razna, conform articolului menționat deja de prea multe ori.

Nu e chiar atât de greu să găsești subiecte de știri pe care să le prezinți publicului care te citește. Nu e greu nici să ai răbdare câteva minute înainte să te pui pe treabă, pentru a verifica dacă ceea ce vei scrie e doar o chestie reciclată. Dacă nu faci asta, s-ar putea ca alții să o facă și să te arate cu degetul. Când ai știri nesemnate (something something Digi 24 – de Capital nu pot să mă leg pentru că la ei a dispărut complet articolul), e mai greu să fii arătat cu degetul că ai scris prostii la birou, dar o să fiu mai reticent în a lua de bune alte știri, chiar dacă sursa e bună de obicei.

Și așa se pierde credibilitatea, nu doar prin burtiere care anunță lovituri de stat soroșiste. 

George Stanciu
Articol scris de
Stanciu George
Comentarii
George Stanciu
11:17 / 26.07.2017